fbpx

Legea privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc a fost adoptată de Camera Deputaților

Legea privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc a fost adoptată tacit de Camera Deputaților și merge la Senat.

Legea a fost adoptata de Camera Deputatilor în 23 aprilie ca urmare a depasirii termenului de 45 de zile, potrivit art.75 alin.(2) teza a III-a din Constitutia României republicata

Inițiatorii propunerii legislative sun doi deputati UDMR-  Biro Zsolt-Istvan, Kulcsár-Terza József-György. În expunerea de morive, aceștia au dat exemple alte regiuni autonome din Europa: Tirolul de Sus din Italia, Insulele Aland din Finlanda, Regiunea Flamandă și Valonă din Belgia, Provincia Autonomă Voivodina din Serbia

Potrivit proiectului de lege, ”teritoriul regiunii autonome cuprinde actualele judeţe Covasna şi Harghita, precum şi scaunul istoric Mureş (Marosszék) care aparţine judeţului Mureş.”

”Ţinutul Secuiesc devine o regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României.

a) Competenţele regiunii sunt stabilite prin prezentul statut al regiunii, de lege, sau de dreptul internaţional.

b) Competenţele specifice ale regiunii nu pot fi puse în discuţie sau limitate decât prin lege sau aplicând dreptul internaţional.

c) Regiunea are dreptul de decizie şi de gestionare în domeniile care aparţin competenţelor sale specifice. Acest drept include adoptarea şi exercitarea unei politici proprii regiunii.

d) În limitele legii, este de dorit transferarea în competenţa regiunii şi a unor sarcini care aparţin unor competenţe naţionale. Regiunea trebuie să dispună de mijloacele necesare realizării acestui scop”, se arată în lege.

Forma adoptată de Camera Deputaților

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [321.67 KB]

UPDATE
Senatul, în calitate de for decizional, a dezbătut și respins în regim de urgență proiectul de lege ce prevedea autonomia Ținutului Secuiesc. Toți senatorii UDMR au votat pentru inițiativa privind autonomia, în vreme ce reprezentanții tuturor celorlalte partide au votat împotrivă, anunță G4Media. S-au înregistrat 126 de voturi împotriva inițiativei (PSD, PNL, USR, PMP, ALDE, Pro România) și 9 voturi ”pentru” (UDMR). Un singur senator nu a răspuns apelului telefonic și nu a votat.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina