fbpx

Legea care excludea de la liberare condiționată criminalii, tâlharii și pedofilii a fost declarată neconstituțională, în ansamblul său

Curtea Constituțională a admis la data de 30 septembrie 2020 obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curțe de Casație și Justiție și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în ansamblul său, este neconstituțională, fiind adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.

Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, a fost formulată de Înalta Curțe de Casație și Justiție, invocându-se că ,,au fost încălcate dispozițiile art 61 alin.(2) și ale art.75 din Constituție referitoare la principiul bicameralismului, întrucât forma adoptată de către Camera Deputaților modifică obiectul de reglementare și conținutul legii adoptate de Senat, în calitate de camera de reflecție”.

Totodată, în sesizare se invocă și că ,,Forma adoptată de Senat are ca obiect exclusiv modificarea art. 214 alin.(1) din Codul penal privind infracțiunea de exploatare a cerșetoriei, a art. 215 din Codul penal referitor la infracțiunea de folosire a unui minor în scop de cerșetorie și a art. 216 din Codul penal privind infracțiunea de folosire a seviciilor unei persoane exploatate.

În schimb, forma adoptată de Camera Deputaților conține o modificare de esență în materia liberării conditionate, prin care se exclude vocația de la liberare condiționată a persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni, desi această modificare nu a format obiectul dezbaterii și adoptării în Senat.

Legea adoptată prevedea, printre altele, modificarea art. 100 din Codul penal, în sensul că după alin.(6) se introducea un nou alineat, alin.(7) cu următorul cuprins: ,,nu beneficiază de liberare condiționată condamnatul aflat în executarea pedepsei pentru săvârșirea uneia sau a mai multora dintre faptele prevăzute la art. 188(n.red.-omorul, 189)(n.red.-omorul calificat), 214-216(n.red.-Exploatarea cerşetoriei, Folosirea unui minor în scop de cerşetorie, Folosirea serviciilor unei persoane exploatate) 218-221(n.red.-Violul, Agresiunea sexuală, Actul sexual cu un minor, Coruperea sexuală a minorilor) 234(n.red.-Tâlhăria calificată) sau 236(n.red.-Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei).”

Atașăm legea neconstituțională și obiecțuia de neconstituționalitate.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns