Legea 29/2018 privind anularea unor obligaţii fiscale nu e ce pare a fi. Explică avocații de la Lăpușan & Partners

Noua lege nr. 29/2018 privind anularea unor obligaţii fiscale a stârnit discuții între dezvoltatorii imobiliari persoane fizice, care au înțeles-o greșit. Avocații de la SCA Lăpușan & Partners ne explică ce efect are această lege.

”Referitor la Legea 29/2018 privind anularea unor obligaţii fiscale, deşi aceasta a provocat într-un timp relativ scurt ample dezbateri, ori mai degrabă confuzii in spaţiul public, considerăm că acestea sunt în mare măsura lipsite de fundament.

Aceasta întrucât, contrar impresiei generale, această Lege nu priveşte anularea obligaţiilor fiscale în materie de TVA aferente tranzacţiilor imobiliare desfăşurate de persoane fizice.”, au precizat avocații de la Lăpușan & Partners.

În schimb, Legea prezintă următoarele puncte de interes:

  • Sunt anulate obligaţiile fiscale, constând în impozit pe venit în cuantum de 16% si contribuţii sociale, stabilite suplimentar la plată ca urmare a reîncadrării veniturilor din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal al persoanelor fizice, în venituri obţinute dintr-o activitate independentă.

”Cu alte cuvinte, dezvoltatorii imobiliari, persoane fizice, care la data efectuării tranzacţiilor imobiliare au aplicat cota aferentă impozitului pe venit din transferul proprietăţilor imobiliare (de 2-3%), şi cărora, ulterior, le-au fost reîncadrate aceste venituri ca fiind venituri obţinute dintr-o activitate independentă, aplicându-li-se cota de impozitare de 16%, beneficiază de această amnistie fiscală, fiind îndreptăţiţi să pretindă restituirea sumelor achitate suplimentar cu titlu de impozit pe venit in cota de 16%.”, a explicat avocatul Mihai Lăpușan.

Prevederea se aplică pentru perioadele fiscale de până la 1 iunie 2017.

În concluzie:

Persoanele care au achitat obligaţii fiscale, constând in impozit pe venit şi/sau contribuţii sociale, in condiţiile de mai sus, vor fi îndreptăţite la restituirea sumelor.

Persoanele care nu fost verificate de organele fiscale sub acest aspect, sau care au fost verificate şi le-a fost emisă decizie de impunere, dar nu au achitat sumele stabilite cu titlu de impozit pe venit şi/sau contribuţii sociale, nu vor mai putea fi obligate la plata acestora, obligaţiile fiscale fiind astfel anulate.

”Deşi practica autorităţilor administrative a fost una neunitara sub acest aspect al impozitării tranzacţiilor imobiliare desfăşurate de dezvoltatorii imobiliari, iar în marea lor majoritate organele fiscale au înclinat să nu recalifice acest gen de venituri, legea se dovedeşte a fi extrem de utilă întrucât, pe de-o parte, „corectează” acele situaţii rarisime in care autorităţile fiscale au procedat la reîncadrarea acestui gen de venituri, iar pe de altă parte, paralizează o perpetuare acestei practici administrative pe viitor.”, a precizat avocatul Alex Buda.

  • Sunt anulate obligații fiscale în materie de TVA aferente unor activități agricole, desfăşurate de persoane fizice, PFA, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, stabilite ca urmare a depășirii plafonului de scutire de la plata TVA anterior datei de 31.12.2016.

”Asupra acestei ultime prevederi nu vom insista, având în vedere sfera sa redusă de interes, însă probabil aceasta a fost prevederea care a cauzat confuziile cu privire la pretinsa anulare a obligaţiilor fiscale în materie de TVA aferente tranzacţiilor imobiliare desfăşurate de persoane fizice. Așteptăm normele de aplicare pentru opinia finală, dar până apar, concluzia noastră rămâne cea expusă”, au conchis cei de la Lăpușan & Partners.

Comments

comentarii

Spiritul întreprinzător și sprijinul acordat mediului de afaceri au fost recompensate cu diplome la Gala „Club Antreprenor Ediția XX”.... Citește mai mult
Interes crescut din partea clujenilor pentru noile cărți electronice de identitate. În ultima lună, în județul Cluj au fost înregistrate peste 2.200 de cereri pentru eliberarea acestui document modernizat.... Citește mai mult

Lasă un răspuns