Lectorul Dumitru Cornel Vîlcu de la Facultatea de Litere, cunoscut ca activist din vremea protestelor pentru Roșia Montană, consideră că scandarea ”Jandarmeria, jos pălăria”, ce s-a auzit la proteste zilele trecute,  ”e, în cel mai bun caz, una de o naivitate extraordinară.”

Vîlcu a postat pe Facebook în contextul unui reportaj recent de la incidentele din București: ”Pentru mulţi dintre cei care participă la manifestaţii în România de ceva mai mulţi ani (din ianuarie 2012 sau chiar de mai devreme), scandarea „Jandarmeria, jos pălăria” e, în cel mai bun caz, una de o naivitate extraordinară. Una care are în subtext şi o (zic eu, absolut naturală şi justificată) frică de represiune. Personal, nu am nici cea mai mică îndoială că dacă autorităţile vor avea lipsa de judecată şi ticăloşia de a da ordinele necesare, jandarmii ne vor spulbera fără milă, poliţiştii vor încerca să ne terorizeze, în general reprezentanţii Statului ne vor face vieţile un iad. Înainte de a continua, aşadar, manifestările de entuziasm şi ‘frăţietate’, e poate bine să citiţi asta.”

Un jurnalist neamț a scris pe CasaJurnalistului.ro un reportaj impresionant, în care a inserat filmări, ”din spatele liniilor inamice” din Piața Victoriei, din seara de 2 februarie. Redăm mai jos un fragment elocvent din relatare:

În mijlocul intersecției, două dube, venite din direcția opusă, staționează cu luminile albastre pornite. Un jandarm îi dă unui tip șuturi în fund și altul îl trage spre dubă. Odată intrat în dubă, jandarmii îl împing afară. “Eu mă duc, mă, acasă! Eu plec acasă!”, țipă bărbatul și se-ndepărtează ezitând, de parcă nu-i vine să creadă că i se dă voie să plece.

Apoi jandarmul își îndreaptă privirea către mine, mă vede filmând, se-apropie și strigă: ”Treceți vă rog frumos acasă, terminați cu filmatul”. Dau să plec și mă lovesc de un jandarm care cu o mână mă prinde de guler și cu cealaltă încearcă să-mi înșface telefonul. Între timp, sunt înconjurat de cel puțin încă doi jandarmi care mă prind de umăr, mă scutură și mă lovesc cu bastoanele în spatele genunchilor.

“Șterge filmarea!”, țipă.

“Nu o șterg”, îi răspund, “sunt jurnalist și nu aveți nici un drept să mă obligați să o șterg. Și e prea târziu oricum. Am postat-o deja. Uite, oamenii i-au dat share, nu mai poate fi ștearsă.”

“Vii cu noi”, spune unul dintre ei și mă împinge în dubă.

Comments

comentarii