Tribunalul Comercial Cluj a admis prin hotarârea 1018 din 03 aprilie 2014 cererea Oncos SA de deschidere a procedurii insolvenţei. Reprezentanţii societăţii au precizat în dosarul de la instanţă că vor începe reorganizarea SC Oncos SA.
Judecătorul sindic a stabilit un administrator judiciar, care, potrivit hotărâri, are obligaţia de a depune la dosar, în termen de maxim 40 de zile de la data desemnării sale, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Instamţa a stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 19.06.2014, iar termenul pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 28.07.2014.
“În ultimii ani am resimțit puternic efectele crizei economice, care s-au văzut atât în scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, cât și în lipsa unor surse de finanțare viabile pe piață. “Oncos este un business antreprenorial, românesc, ce nu beneficiază de sprijinul unui grup sau al unui investitor care să susțină afacerea și în condiții economice dificile. În acest context, restructurarea business-ului grupului a venit ca o soluție firească și necesară pentru însănătoșirea acestuia. Pe parcursul procesului de restructurare, vom acorda o mare atenție păstrării și securizării locurilor de muncă ale angajaților, a structurii centrelor de producție, distribuție și vânzare. Avem baze solide, care ne vor ajuta să însănătoșim afacerile și să reluăm creșterea”, a precizat printr-un comunmicat acţionarul majoritar Vasile Onacă (foto).
Societatea are circa 800 de angajaţi şi deţine un abator de păsări în localitatea floreşti, patru ferme de pui, o unitate de panificaţie şi 44 de magazine în patru judeţe.
Următorul termen în dosarul de insolvenţă al Oncos SA cu nr. 360/1285/2014 este data de 12 iunie.