Judecătoarea ”virală” Stoicescu s-a plâns la CSM că procurorii DNA au vrut să-i facă flagrant

Judecătoarea Adriana Stoicescu, președintele Tribunalului Timiș, cea care a scris recent o postare devenită virală pe Facebook, s-a plâns acum câteva luni la CSM de trei procurori de la DNA Timișoara, susținând chiar că s-a încercat să i se facă flagrant.

Clujust.ro a intrat în posesia unui document bombă, mai exact o plângere adresată de președintele Tribunalului Timiș judecătoarei Lia Savonea, membru CSM. Plângerea a ajuns și la Inspecția Judiciară, care a clasat-o.

În respectiva plângere, Adriana Stoicescu preciza că în data de 18 ianuarie 2016, DNA Timișoara, în urma unui flagrant, a dispus reținerea pentru 24 de ore a unui polițist din cadrul Inspectoratului Poliției de Frontieră Timiș cu care judecătoarea a avut o relație în perioada septembrie 2014-2016. Potrivit judecătoarei, relație s-a finalizat în cursul lunii mai 2016, la inițiativa ei.

”Așa cum poate confirma atât inculpatul, trimis în prezent în judecată, cât și avocatul acestuia, pe parcursul celor 24 de ore de reținere, în mod repetat procurorul de caz, Codrin Gavra, a solicitat inculpatului să denunțe un magistrat pentru a putea beneficia de clemența organului de urmărire penală, în condițiile în care relația noastră fusese de notorietate.

Apoi, i s-a propus ca, să participe la organizarea unui flagrant, al cărui protagonist urma să fiu, pentru a de dispune renunțarea la urmărirea penală, ceea ce de asemenea a refuzat.

La momentul reținerii, același inculpat a fost interpelat de doamna procuror Lavinia Macovei, delegată procuror șef DNA: ”unde ți-e Adriana, Nicule?”

Presiunile au fost evidente, astfel încât inculpatul, în fața judecătorului de drepturi și libertăți, din proprie inițiativă, a solicitat consemnarea în încheierea de ședință faptul că niciodată nici un judecător nu i-a solicitat efectuarea unor acte nelegale sau alt gen de fapte de natură penală.”, se arată în plângere.

Stoicescu a susținut că un al treilea procuror de la DNA Timișoara a răspândit informații despre ea, culese din interceptări.

”În mod repetat, deși nu a instrumentat dosarul, dl procuror Lucian Dolcu din cadrul DNA ST Timișoara a comunicat unor terți, printre care colegi judecători, informații din cuprinsul interceptărilor, mai preces date din și despre viața mea personală, chiar intimă.(…)

Din relatările aduse mie la cunoștință, am dedus că inculpatul a fost interceptat cu mult timp înainte de realizarea flagrantului. Dacă nu ar fi așa, ar rezulta că eu însămă am fost interceptată, anterior lunii mai 2016. Aceasta deoarece, în mod cert și neechivoc, afirmațiile dl procuror Dolcu provin din relatarea unor discuții intime purtate de mine cu cel care, la vremea aceeea, îmi era partener”, se arată în plângere.

Potrivit acesteia, este probabil ca unele discuțiii pe care procurorul Dolcu le-a transmis cu titlu de ”picanterie” să fie purtate în dormitul magistratului.

Judecătoarea consideră că era ținta anchetei penale: ”Este cert pentru mine că există posibilitatea ca dosarul de urmărire penală întocmit să aibă și un alt scop, respectiv acuzarea mea, în condițiile în care inculpatul ar fi fost de acord să facă afirmații mincinoase la adresa mea, ceea ce nu s-a întâmplat”

Dosarul în care a fost trimis în judecată polițistul se judecă la Tribunalul Timiș, deși a existat o cerere de strămutare.

”Apreciez că întreaga atitudine a celor trei procurori, care au înțeles să își exercite atribuțiile prin încălcarea gravă, în opinia mea, a Codului deontologic, Codului de procedură penală, nemaivorbind de normele elementare de bun simț, trebuie să facă obiectul unor verificări de către Inspecția Judiciară”, se arată pe finalul plângerii.

De asemenea, Adriana Stoicescu a rugat CSM să aibă în vedere posibilitatea apărării reputației ei, grav afectate, în opinia ei, în urma modului de instrumentare a dosarului de către cei doi procurori.

Contactată de Clujust.ro, judecătoarea din Timiș a confirmat existența plângerii și că aceasta a fost clasată. ”Nu am nicio problemă să vorbesc, dar as vrea sa se finalizeze procesul”, a precizat Stoicescu.

Sursele Clujust.ro spun că Stoicescu a fost la sediul CSM pentru a discuta cu unii membri despre situația din plângere. Întrebată dacă a fost personal la CSM cu acestă problemă, președintele Tribunalului Timiș a răspuns: ”Am formulat o plângere și a fost trimisă la Inspecția Judiciară”

In contextul scindării CSM și ținând cont că plângerea era adresată Liei Savonea, am întrebat-o pe Adriana Stoicescu dacă este de partea aripii Savonea-Baltag? ”E tendențioasă întrebarea. Nu cred in aripi. Dar susțin reprezentantele tribunalelor și pozițiile lor”, a răspuns magistratul.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns