Judecătoarea Oana Daradics a fost numită președinte al Secției civile a Judecătoriei Cluj-Napoca

Secția pentru judecători a CSM a numit-o pe judecătoarea Oana Daradics președinte al Secției civile a Judecătoriei Cluj-Napoca pe o perioadă de trei ani, începând cu data de 27 octombrie.

Secția pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât ieri ”numirea în funcţia de preşedinte al Secţiei civile a Judecătoriei Cluj-Napoca a doamnei judecător cu grad profesional de tribunal DARADICS OANA-MARIA, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 27.10.2017.”

În cadrul ședinței secției, Oana Daradics a fost audiată scurt prin video-conferință. Președintele CSM, Mariana Ghena, a rugat-o să spună un obiectiv pe care dorește să-l implementeze cu prioritate.

”Obiectivul major pe care doresc să-l implementez în desfășurarea activității ar fi remedierea problemelor legate de nerespectarea duratei rezonabile a motivărilor. Cred că avem o problemă încă în ceea ce privește întârzierile la redactarea hotărârilor și printr-o organizare eficientă a activității, am putea remedia aceste deficiențe, chiar dacă încărcătura instanței este de așa natură încât colegii mei se simt câteodată de-a dreptul copleșiți.

Ar mai fi, desigur, problema dosarelor cu o vechime mai mare de 5 ani, care, din păcate, încă persistă și necesită o atentă verificare și o amănunțită aprofundare a problemei întârzierilor majore la scoaterea dosarelor în pronunțare. Dar am făcut progrese remarcabile în materie și cred că vom reuși să depășim și această problemă. ”, a răspuns Daradics.

Judecătoarea Evelina Oprina din CSM i-a cerut să lămurească dacă în prezent este în curs de derulare o procedură de cercetare disciplinară, în contextul deciziei recente a Înaltei Curți.

”Din câte știu eu, nu este încă în curs o cercetare disciplinară. Este într-adevăr o decizie a Curții de Apel București care prin respingerea recursului, dar încă nu s-a motivat, stabilește că trebuie să continue o procedură care nu a fost o cercetare, ci simple verificări prealabile în 2014.”, a precizat judecătoarea din Cluj.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns