fbpx

Instanța în cazul șoferiței care a lovit un polițist pe motocicletă: ”Slăbirea autorității statului este resimțită de populație”

Acroșarea polițistului pe motocicletă a fost delibertă, iar femeia, de profesie psiholog, este acuzată de ultraj „în modalitatea normativă a tentativei la omor”, se arată în motivarea instanței prin care a fost respinsă contestația împotriva arestului preventiv.

Ieri, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondată contestaţia formulată de inculpata Anda Ioana Vlădescu împotriva încheierii de şedinţă nr. 43/20 august 2020 pronunţate de Tribunalul Buzău – Judecător de drepturi şi libertăţi, în dosarul nr. 1519/114/2020.

Iată un extras din motivarea instanței de judecată:

„Deși inculpata a observat că l-a acroșat pe polițistul pe motor, acroșarea fiind un gest deliberat, a pătruns apoi pe contrasens, unde era să se tamponeze frontal și violent cu un autoturism marca Dacia Logan ce era în regim de taxi, pe contrasens, ce circula din direcția municipiului Ploiești, către centrul orașului, tamponare din care a rezultat proiectarea polițistului și contactul acestuia cu solul.”

”Curtea consideră că este de o gravitate deosebită ca un conducător auto (indiferent de experiența acestuia) căruia i s-a făcut un semn de oprire de către un lucrător aflat pe o motocicleta a MAI să nu își îndeplinească obligațiile și să încerce să scape de urmărirea agentului de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, chiar prin acroșarea vehiculului condus de acesta, încercând apoi, după impact, să se sustragă prin fugă de la fața locului.

Deosebit de grav este și faptul că inculpata contestatoare, deși se bucura de un grad ridicat de instrucție și nu este cunoscută cu antecedente penale, a acceptat fără ezitare să efectueze o manevră auto care putea avea urmări mult mai grave pentru agentul de poliție aflat într-o situație de vădită vulnerabilitate față de inculpată.

Această cauză trebuie sa constituie totodată un obiect de reflecție pentru toți conducătorii auto care participă la trafic, în scopul responsabilizării acestora și al conștientizării faptului că sistemul de justiție si societatea în general receptează ca fiind de o gravitate deosebită orice activitate în care este acceptată chiar indirect punerea vieții în primejdie. Slăbirea autorității statului este resimțită de populație și chiar criticată de aceasta, iar perpetuarea acestei stări de fapt generează o stare de disconfort social, diminuează capacitatea de aplicare a legii, de către organele în drept și aduce grave prejudicii în ceea ce privește încrederea în instituțiile de aplicare a legii.

De aceea, în situația de față, se impune o reacție a autorităților pentru a nu se crea neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, precum și pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.”

Extrasul din considerentele hotărârii au fost publicate pe pagina de facebook a Sindicatului Europol.

 Șoferița riscă o pedeapsă cuprinsă între 10-20 de ani de închisoare.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina