A început audierea lui Uioreanu ca inculpat, în instanță. Azi, episodul 1

Judecătorul din dosarul ”mită la CJ” a început astăzi audierea principalului inculpat, Horea Uioreanu, însă nu a putut lua toată declarația la un singur termen, din cauza numărului mare de fapte care trebuie lămurite. Uioreanu este cel care atrage inculparea celorlalți patru acuzați din dosar: Ioan Bene, Vasile Pogăcean, Gabriel Davidescu și Ioan Petran.

Un lucru inedit în instanțele din România. Judecătorul Alina Țopan de la Tribunalul Cluj a împărțit luarea declarației de inculpat de la fostul președinte al Consiliului Județean Cluj în funcție de ceilalți inculpați și se va întinde pe două sau trei termene de judecată.

Astăzi, 15 martie, Horea Uioreanu a fost audiat referitor la relația cu inculpații Gabriel Davidescu – director de dezvoltare UTI SA și cu Ioan Petran – consilier județean din partea PNL.

Horea Uioreanu a povestit intalnirile cu Gabriel Davidescu si Tiberiu Urdăreanu – patronul UTI. Amintim că la Consiliul Județean a existat un proiect de a se realiza o parcare ”long term” la Aeroport de către UTI, lucru care nu s-a mai întâmplat. Despre acest proiect s-a discutat la o primă întâlnire.

”Am spus ca o intreb pe doamna Ratiu (director investiții la CJ – n.red.).Șla solicitarea mea, doamna Ratiu s-a prezentat la Univers T, am facut prezentarile, dupa care am plecat. Proiectul de hotarare a fost retras, problema a fost reluata de directiile de specialitate, insa nu stiu ce s-a intamplat mai departe”, a spus Uioreanu.

Declația lui Uioreanu îl cam înfundă pe Petran

”In 9 aprilie 2014, la insistentele lui Petran, aflandu-ma in delegatie la Bucuresti, m-am deplasat la sediul firmei UTI, unde am discutta cu Davidescu si Urdareanu circa 30 min chestiuni generale, fara sa abordam vreo clipa chestiunea parcarii long term. Este adevarat ca 10 minute am mers cu Urdareanu sa-mi prezinte sediul, Au ramas Petran si Davidescu. Cat am fost toti patru nu s-a discutat despre vreo sposorizare. Petran mi-a spus ca e posibil sa obtina o suna de bani pentru campania electorala. Nu stiu nimic despre discutiiile ulterioare. Personal nu am intreprins niciun demers pentru acest lucru. In 17 aprilie 2014 , in urma mai multor telefoane primite de la Petran, am acceptat sa ma intalnesc cu el si cu acesta ocazie mi-a dat 5.000 de euro ca fiind de la el, nu de la Davidescu, pentru campania electorală. I-am dat-o lui Pop Razvan si nu mai stiu nimic de ea. ”

Intrebat dacă avea vreun interes Davidescu sa dea sponsorizare, Uioreanu a răspuns: ”nu avea niciun interes, avand in vedere ca nu i-am cerut sposorizare, iar relatiile intre Petran si Davidescu nu le cunosc”. Avocata lui Petran a depus la dosar extras din Monitorul Oficial, unde este notată donația la partid de 5.000 de euro”

Instanța a suspendat audiere lui Uioreanu pana in 14 martie, cand va fi chesionat in legatură cu relațiile cu oamenii de afaceri Vasile Pogacean si Ioan Bene, de la care ar fi luat mită, potrivit DNA, circa 375.000 de lei.

Comments

comentarii

„U” Cluj reușește o partidă bună pe Cluj Arena, însă Poli Iași egalează în prelungiri printr-un gol controversat.... Citește mai mult
Ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania s-au decuplat oficial de la sistemul electric rusesc și au fost racordate la sistemul electric european. „Este o zi istorică”, spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns