După dosarul ”Valiza” în care era vorba de meciul ”U”-CFR din mai 2008, un alt derby local din mai 2012 a intrat în atenția DNA. Fotbalistul Adrian Cristea și antrenorul Claudiu Niculescu sunt suspectați de blat, potrivit gsp.ro
Meciul care a adus ultimul titlul în Gruia, dintre U Cluj şi CFR Cluj, 2-3, intră în vizorul DNA. Claudiu Niculescu şi Adrian Cristea sînt bănuiţi de blat. Surse din fotbal susţin că în perioada următoare mai mulţi oameni vor fi audiaţi pentru partida dintre Universitatea Cluj şi CFR, 2-3, din mai 2012.
În meciul din 18 mai 2012, Universitatea a deschis scorul prin Marian Cristescu în minutul 47 şi chiar a reuşit să majoreze scorul imediat după pauză. În acest moment, susţin surse din fotbal, Florian Walter, patronul de atunci al “şepcilor roşii” i-a trimis indicaţii clare lui Claudiu Niculescu pentru a închide jocul.
“Florian Walter i-a transmis prin intermediul unui amic să-i spună lui Niculescu ce schimbări să facă. A cerut să-l scoată imediat de pe teren pe Adrian Cristea şi să-i trimită în joc pe Alexandru Păcurar şi pe Gabi Boştină! Niculescu nici n-a vrut să audă şi nici măcar nu l-a privit în ochi pe omul lui Walter”, sună dezvăluirea făcută de un om de fotbal pentru gsp.ro
Niculescu n-a făcut ce a cerut patronul, iar Adrian Cristea a fost eliminat în minutul 49, la doar patru minute de la startul reprizei secunde. CFR a reuşit să reducă din handicap prin Gabi Mureşan (în minutul 50), iar Sougou a egalat în minutul 68, iar Ricardo Cadu a adus victoria echipei sale din penalty în minutul 90, scos uşor de Kapetanos după un fault al lui Szukala.
Dacă CFR Cluj nu cîştiga meciul contra celor de la U Cluj, FC Vaslui cîştiga campionatul.
Un alt meci anchetat de procurorii DNA a fost cel din 7 mai 2008. Potrivit rechizitoriului, ”în perioada 4-7 mai 2008, Becali ar fi oferit 1,7 milioane de euro jucătorilor de la Universitatea Cluj aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Naţional de Fotbal – Liga I – aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, aceştia urmând, la fel ca în cazul precedent, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu “CFR 1907 Cluj”. Universitatea a pierdut cu 0-1, iar CFR a câștigat campionatul.
Gigi Becali a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare, iar fostul manager ”U” Cluj, Toni Doboș, a primit doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, după ce a semnat acord de recunoaștere a vinovăției.
TREBUIE VAZUT CINE ERA IMPRESARUL LUI ADRIAN CRISTEA SI CE RELATII ARE ACESTA CU WALTER FLORIAN SI APOI TRAGE TI CONCLUZII