fbpx

Gerovital a fost desemnat Superbrand al anului 2017

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, anunţă că Gerovital, brandul său de tradiţie, a fost desemnat Superbrand 2017. Performanţa Gerovital a fost recunoscută luând în considerare criterii precum calitatea, încrederea şi diferenţierea pe piaţă, evidenţiindu-se faţă de alte peste 1.200 de branduri analizate de Superbrands România.

“Titlul de Superbrand 2017 întăreşte valoarea, performanţa şi potenţialul imens de dezvoltare al brandului, dar vine și să completeze un an de excepţie pentru Gerovital. În acest an, am sărbătorit 50 de ani de tradiţie Gerovital, am lansat noi game de produse, am extins reţeaua de magazine de brand şi am reconfirmat statutul de cel mai puternic brand românesc. Am obţinut aceste rezultate mizând mereu pe calitate, dar și datorită sprijinului acordat de-a lungul timpului de publicul nostru. Vom continua să completăm această listă cu noi realizări de excepţie, tocmai pentru a răsplăti susţinerea consumatorilor. Pentru perioada următoare avem pregătite mai multe inovaţii marca Gerovital, astfel încât să ne putem îndrepta cu toată încrederea către o nouă etapă de succes, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

În cadrul evaluării Superbrands, au participat peste 1.200 de branduri, din aproape 50 de categorii de business. Acestea au fost analizate de Consiliul Superbrands, format din profesionişti din domeniile de marketing, comunicare, managementul afacerilor sau media, pe baza a trei criterii principale – calitate, încredere şi diferenţiere pe piaţă.

Gerovital s-a distins faţă de alte branduri pe segmentul Personal Care – General, din perspectiva unui set de atribute precum încredere, dinamism şi leadership.

Statutul de Superbrand este reconfirmat de Gerovital, după ce acesta a fost declarat Superbrand 2015, remarcându-se pentru performanţe excepţionale între cele aproximativ 1.500 de branduri analizate.

Aceasta este cea de-a doua distincţie de importanţă majoră din acest an, Gerovital obţinând anterior titlul de “Produsul Anului 2017”, la categoria “Îngrijirea feței” pentru trei dintre cele mai recente produse antirid din gama Gerovital H3 Evolution.

Gerovital a sărbătorit în acest an 50 de ani de la producerea în masă a primei creme Gerovital H3 şi este unul dintre cele mai puternice branduri româneşti atât în ţară, cât şi peste hotare. La nivel naţional, a fost declarat lider de piaţă pe segmentul produselor de îngrijire a tenului, cu o cotă de piaţă valorică de 23.3%* şi pe cel al tratamentelor cosmetice pentru păr, cu o cotă de piață valorică de 25,9%**. La nivel extern, produsele brandului sunt apreciate în peste 30 de țări, printre care Statele Unite ale Americii, Canada, China, Japonia, Emiratele Arabe Unite, Franța, Spania, Grecia, Italia sau Ungaria.

De asemenea, produsele pentru îngrijirea tenului din gamele Gerovital sunt cele mai vândute produse din întreg portofoliul companiei clujene. În primele 6 luni ale acestui an, reţeaua proprie de magazine de brand a înregistrat vânzări de peste 1 milion de euro.

Comments

comentarii

O ofertă a fost depusă în cadrul licitației pentru execuția celui de-al doilea tronson al centurii metropolitane.... Citește mai mult
O minoră de 13 ani din Cluj-Napoca a fost dată dispărută.... Citește mai mult

Lasă un răspuns