”Garderoba” de la examenul de definitivat organizat de INPPA Cluj a arătat ca o morgă. Subiectele au fost rezonabile

Trecând peste șocul când au văzut cum arată sala în care a trebuit să-și lase lucrurile, avocații stagiari care au susținut examenul de definitivat în Cluj ne-au spus că subiectele au fost rezonabile față de anul trecut, când s-a lăsat cu proteste. 

La examenul organzat de INPP Centrul Teritorial Cluj au fost aproape 200 de avocați stagiari, care s-au înghesuit pe gangul de la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca până să intre în clădire, nu îninate de a li se verifica certificatul verde, testul sau dovada trecerii prin boală.

La un moment dat toți s-au lipit  de perete ca să intre cu mașina în curte șefa INPPA Cluj, Gidro Stanca.

Amintim că Ministerul Sănătății a recomandat INPPA Cluj să reprogrameze examenul din cauza numărului mare de cazuri de COVID și a restricțiilor. La București au fost aproape 800 de stagiari la Romexpo.

Stagiarii cu care am stat de vorbă au spus că subiectele au fost rezonabile, deloc interpretabile, unele chiar usoare, iar unele cu enunțuri foarte lungi, dar per ansamblu a fost un examen corect.

Subiectele și baremele la proba scrisă din ziua de vineri, 05 noiembrie 2021 – Examenul de absolvire a I.N.P.P.A., sesiunea noiembrie 2021:

Subiecte: <<Grila 1>> <<Grila 2>> <<Grila 3>> <<Grila 4>>

Bareme: <<Grila 1>> <<Grila 2>> <<Grila 3>> <<Grila 4>>

Contestațiile la baremul de evaluare și corectare al probei scrise din data de 5 noiembrie 2021 vor putea fi formulate până cel târziu sâmbătă, 6 noiembrie 2021, ora 14.15.

Toate contestațiile (inclusiv pentru candidații care au susținut examenul în centrele teritoriale ale INPPA) se vor putea formula folosind profilul candidatului – portalul IFEP. Consultați INSTRUCȚIUNILE (descarcă) pentru modalitatea de depunere a contestațiilor. Pentru acces la profilul candidatului folosiți link-ul primit prin email sau SMS. Dacă nu aveți link-ul de acces, îl puteți recupera folosind adresa https://www.ifep.ro/ProfileRequest.aspx

În caz de dificultăți tehnice, vă rugăm să contactați suportul tehnic la helpdesk@ifep.ro

Prezentul anunț a fost postat pe site-ul www.inppa.ro, vineri, 5 noiembrie 2021, ora 14,15.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns