Cadavrele a doi tineri au fost găsite într-o clădire istorică din centrul Clujului

Strada Regele Ferdinand din centrul Clujului a fost înțesată de mașini de poliție, astăzi, la orele prânzului. Oamenii legii au găsit cadavrele a doi tineri într-un apartament. Nu se știe încă de ce au murit, dar nu aveau urme de violență pe corp. Vecinii au spus că se simțea miros de gaz.

”În cursul zilei de azi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Jucu ar fi plecat la data de 4 noiembrie în municipiul Cluj-Napoca, însă nu a revenit la domiciliu.

În urma investigațiilor și a verificărilor efectuate, într-un imobil situat în municipiu a fost identificat trupul tânărului în vârstă de 21 și cel al unuia de 27 de ani, din județul Galați.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în urma cercetărilor preliminare, cadavrele neprezentând urme vizibile de violență.

Cadavrele au fost transportate la IML pentru stabilirea situației de fapt. Cercetările continuă, fiind evaluate toate aspectele care au condus la decesul acestora.”, a transmis IPJ Cluj.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns