Pe lângă lucrurile pozitive pe care le-a făcut, în special educația juridică în școli, judecătorul Cristi Danileț (exclus din magistratură) va rămâne în istorie și cu o gafă care a ieșit recent la iveală: Nu a trecut într-o hotărâre durata arestării preventive dispuse față de trei inculpați acuzați de trafic de droguri, ceea ce a dus la punerea lor în libertate de către Curtea de Apel Cluj, care a constatat că ”judecătorul (Danileț – n.red) a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o perioadă nedeterminată”. Dosarul a fost retrimis primei instanțe, iar cei trei au fost arestați din nou după două zile, iar apoi Curtea a menținut arestarea.
Redăm din încheierea magistraților Valentin Chitidean și Claudia Ilieș de la Curtea de Apel Cluj, publicată de Luju.ro:
“Curtea, din lecturarea incheierii atacate, redate anterior integral, constata ca judecatorul de drepturi si libertati nu a mentionat niciun considerent referitor la intrunirea conditiilor legale si la existenta cazului de arestare preventiva invocat in propunerea parchetului.
Sub acest aspect, art. 226 alin. 1 cod procedura penala este formulat imperativ, dispunand ca judecatorul de drepturi si libertati, daca apreciaza ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege, admite propunerea procurorului si dispune arestarea preventiva a inculpatului, prin incheiere motivata.
Or, arestarea preventiva, in conditiile legii, se dispune doar daca exista un caz de arestare preventiva, nefiind suficienta doar existenta suspiciunii rezonabile ca ar fi fost comisa o infractiune, aspect singular analizat de catre judecator in incheierea atacata.
Ca atare, nefiind analizat cazul de arestare prevazut de art. 223 alin. 2 Cod procedura penala ce constituie obiectul propunerii de arestare preventiva, incheierea atacata este nemotivata.
Lipsa motivarii sau motivarea insuficienta a deciziei de arestare, in jurisprudenta CEDO, reprezinta unul dintre elementele pe care Curtea se bazeaza pentru a aprecia legalitatea in temeiul art. 5 parag. 1 din Conventie (S.V. si A. impotriva Danemarcei), iar o asemenea decizie este incompatibila cu principiul protectiei impotriva arbitrariului, consacrat de art. 5 parag. 1 (Stasaitis impotriva Lituaniei).
In acelasi timp, nemotivarea cazului de arestare de catre judecator determina in concret ca inculpatii arestati in prezenta cauza sa nu cunoasca motivele arestarii lor, incalcandu-se garantia constitutionala prevazuta de art. 23 alin. 8 (n.r. din Constitutie), reiterata de art. 226 alin. 3 Cod procedura penala.
Sub celalalt aspect de nelegalitate, art. 226 alin. 2 Cod procedura penala prevede expres ca arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa pentru cel mult 30 de zile.
Dupa cum se observa, incheierea atacata este nelegala si sub acest aspect, deoarece judecatorul a dispus arestarea preventiva a inculpatilor pe o perioada nedeterminata, incalcand inclusiv dispozitia constitutionala din art. 23 alin. 5 din Constitutie, potrivit careia in cursul urmaririi penale arestarea preventiva se poate dispune pentru cel mult 30 de zile.
Aceasta nelegalitate nu este inlaturata de imprejurarea ca in aceeasi zi cu solutionarea prezentei contestatii judecatorul de drepturi si libertati a emis incheierea penala nr. 228 din 24 februarie 2021 si, constatand ca dintr-o eroare materiala nu a fost scrisa perioada arestarii, a dispus, in baza art. 278 Cod procedura penala, indreptarea erorii materiale in sensul ca durata arestarii preventive dispuse pentru cei trei inculpati este 17 februarie 2021 – 18 martie 2021.
Potrivit art. 278 Cod procedura penala, pot fi indreptate doar erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural, iar faptul ca nu a fost scrisa perioada arestarii nu reprezinta o eroare materiala evidenta, ci o omisiune.
Aceasta insa nu poate fi inlaturata nici macar in temeiul art. 279 Cod procedura penala, deoarece organul judiciar poate inlatura doar acele omisiuni vadite datorita carora nu s-a pronuntat asupra sumelor pretinse de martori, experti, interpreti, avocati ori cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea masurilor asiguratorii
Pe de alta parte, nici macar indicarea in cuprinsul mandatelor de arestare preventiva a duratei de 30 de zile nu poate inlatura nelegalitatea dispunerii unei arestari preventive pe o durata nedeterminata, fiindca nu mandatul este actul procesual de dispozitie prin care se ia masura procesuala analizata.
In schimb, mandatul de arestare preventiva nu este decat actul procedural prin care se efectueaza actul procesual, deci nu poate influenta valabilitatea acestuia.
Ca atare, indicarea perioadei arestarii in mandatul de arestare preventiva nu acopera nelegalitatea incheierii de arestare.
Dispunerea masurii arestarii preventive pe o perioada nedeterminata incalca flagrant dreptul fundamental al libertatii individuale, consacrat de art. 23 din Constitutie.
Libertatea individuala fiind inviolabila, retragerea acesteia poate fi dispusa doar exceptional, ceea ce implica in mod neesar ca restrangerea sa fie temporara, nu nelimitata.
De altfel, in materia masurilor preventive, Curtea Constitutionala a Romaniei a interpretat sistematic norma constitutionala in contextul art. 241 cod procedura penala si a concluzionat necesitatea existentei termenului oricarei masuri preventive, privative sau neprivative de libertate, in caz contrar fiind afectata insasi substanta libertatii individuale (v. Dec. CCR nr. 712/2014, publicata in M.Of. nr. 33/15 ianuarie 2015).
In Cauza Lecius v. Lituania, CEDO a statuat ca privarea de libertate a unei persoane pe o perioada nelimitata este incompatibila cu principiile certitudinii legale si protectiei impotriva caracterului arbitrar, ce sunt elemente comune Conventiei si principiului ordinii de drept.
In concluzie, constatarea de catre instanta de control judiciar a nelegalitatii incheierii atacate, sub dublul aspect al nemotivarii cazului de arestare si al neindicarii perioadei de arestare, determina, potrivit art. 204 alin. 12 Cod procedura penala, nelegalitatea dispozitiei arestarii preventive a inculpatilor contestatori, deci punerea in libertate a acestora, daca nu sunt arestati in alta cauza.
Nemotivarea incheierii insa nu poate fi complinita in calea de atac a contestatiei, deoarece ar contraveni dispozitiei legale anterioare, insa determina trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin urmare, in baza art. 204 Cod procedura penala, va admite contestatiile formulate, va desfiinta in intregime incheierea atacata si va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleasi instantei.
Va dispune punerea de indata in libertate a inculpatilor, daca nu sunt retinuti, arestati sau detinuti in alta cauza“.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.





