Acasă » ȘTIRI » Fraudă cu fonduri europene de 4,8 milioane lei, trimisă la judecată de DNA Cluj

Fraudă cu fonduri europene de 4,8 milioane lei, trimisă la judecată de DNA Cluj

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpați persoane fizice și o persoană juridică într-un dosar cu o fraudă cu fonduri europene de peste 4,8 milioane lei.

Emil Boita, la data faptelor administrator de fapt al SC Emy Geoinvest SRL, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Aceeași persoană a fost arestată preventiv în 2014 în alt dosar penal pentru evaziune fiscală.

Lazăr Domide și Gabriel Mihai Vișovan, la data faptelor administratori ai unor societăți comerciale, sunt acuzați de complicitate la faptele primului inculpat, iar SC Emy Geoinvest SRL de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2009-2014, în contextul derulării unui număr de 11 proiecte finanțate din fonduri nerambursabile (privind achiziția unor utilaje folosite în domeniul construcțiilor), inculpatul Boita Emil, beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați, consultanți în cadrul proiectelor respective, a depus,  prin intermediul unor persoane care au acționat fără vinovăție, la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe înscrisuri cu un conținut nereal (oferte de preț, rapoarte de evaluare/selecție de oferte, etc.) prin care s-a urmărit crearea unei aparențe de legalitate a acelor documente folosite în vederea obținerii de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

Aceste demersuri au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene în cuantum de 4.842.424 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză.”

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sălaj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina