Acasă » SISTEMUL JUDICIAR » Fostul vicepreședinte AMR Cluj, judecătoarea Monica Trofin, explică motivele dizolvării filialei

Fostul vicepreședinte AMR Cluj, judecătoarea Monica Trofin, explică motivele dizolvării filialei

Știrea că filiala Cluj a Asociației Magistraților din România (AMR) s-a dizolvat a zguduit recent lumea justiției din România. Fostul vicepreședinte al AMR Cluj, judecătoarea Monica Trofin, a explicat pentru Clujust.ro motivele dizolvării.

Clujust.ro a întrebat-o pe Monica Trofin, judecător la Tribunalul Cluj, de ce s-a dizolvat, până la urmă, Asociația Magistraților din România (AMR) – Filiala Cluj?

”Dintre cei înscrisi nominal în filiala, 20 nu mai sunt magistrati, fiind avocati, notari, mediatori sau sunt pensionati, iar unul a decedat. Dintre magistrati, patru au demisionat chiar in sedinta de constituire, patru au demisionat pe parcurs.

Ne-am dizolvat deoarece nimeni nu a mai dorit sa-si  asume conducerea filialei, nu mai erau doritori sa participe la activitatea asociatiei, pozitia asociatiei centrale nu a mai convenit colegilor in legatura cu dezbaterea legilor justitiei, astfel încat majoritatea si-au exprimat dorinta de a demisiona. Cum nimeni nu a mai dorit sa preia conducerea in aceste conditii, am hotarat sa ne dizolvam filiala.

Cine mai doreste, poate sa ramâna membru AMR, calitatea nefiind conditionata de existenta filialei.”, a răspuns Trofin.

Președintele AMR România, judecătoarea Andreea Ciucă, a declarat după dizolvarea filialei clujene în Evenimentul Zilei că în data de 23 mai a primit un proces-verbal de la AMR Cluj, prin care era informată că s-a decis dizolvarea asociației, ca urmare a faptului că această entitate nu și-a putut atinge scopurile pentru care a luat ființă: Nu am putut lua în seamă acest document. Nu cred că există niciun convocator oficial al Adunării Generale. Ca totul să arate că este o înscenare, duminică 17 iunie, am primit un alt mail de la AMR Cluj, prin care am aflat că Judecătoria Cluj Napoca a decis dizolvarea asociației. Culmea este că vineri, 15 iunie, a fost ultima zi când puteam face apel. Acum nu mai putem face asta, deoarece am ieșit din termen. Totul este o bătaie de joc. Care a fost scopul acestei manipulări și unde sunt demisiile? La noi nu a ajuns niciuna”, a spus Ciucă.

”Nu s-a înregistrat apel, nici repunere in termenul de apel, am verificat azi.”, a precizat Monica Trofin pentru Clujust.ro

Fostul vicepreședinte AMR Cluj a spus recent ca va inainta demisii la AMR central. Am întrebat-o câte demisii a înaintat și care este motivul?

”34 de demisii am trimis la AMR Central. Demisiile nu sunt motivate. Demisia e un act juridic unilateral, produce efecte de îndata, nu este supusa niciunei aprobari.”, a răspuns Trofin.

AMR Filiala Cluj a fost înființată în 2003, având 58 de membri și scopul ”reprezentarea intereselor magistratilor in raporturile cu celelalte subiecte de drept pe plan intern, international, promovarea libertatii si demnitatii profesiei, apararea statutului magistratilor in statul de drept”. Comitetul director era format din Andrea Țuluș (actuală Chiș) – președinte, Elena Bendea  – vicepreșeedinte, Monica Rodina – secretar, Alexandrina Rădulescu, Violeta Trăistaru, Camelia Mânzat, Anca Andriana Pop, Adina Daria Lupea – membri, Adrian Șter și Dan Tașcă – comisia de cenzori. Ultimul președinte a fost judecătoarea Monica Rodina de la Curtea de Apel Cluj.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns