fbpx

Festivitate de absolvire cu două rugăciuni, judecătorul Danileț invitat și formație pop-rock pe scenă FOTO/VIDEO

Festivitatea de absolvire a Facultății de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca s-a încheiat într-un mod inedit: absolvenții au aruncat tocile în sus alături de o formație pop-rock și au sărit în sus pe ritmurile piesei ”It’s my life”. Judecătorul Cristi Danileț a fost invitatul festivității promoției 2019. La fel ca în ultimii doi ani, conferențiarul Corina Buzdugan a citit Rugăciunea unui judecător, iar preotul Bogdan Ivanov a rostit o rugăciune la începutul festivității. Facultatea de la Cluj face parte din Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir” București.

Festivitatea de absolvire a promoției 2019 a avut loc, în 5 iunie, la Teatrul Național Cluj-Napoca, ocupat în totalitate de rudele și prietenii celor de pe scenă. La începutul evenimentului, preotul Bogdan Ivanov, care predă la facultate etică și morală, a spus o rugăciune și un mesaj absolvenților, după carea a ținut discur decanul Anca Georoceanu. ”Vă rog ca măcar astăzi luați o pauză de la a vă gândi la ce o să faceți în viitor și ce urmează să faceți, respirați adânc și bucurați-vă alături de cei dragi!”, le-a spus decanul absolvenților.

Judecătorul Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj a vorbit despre importanța oamenilor legii într-un stat de drept. ”Oamenii legii sunt formați la facultățile de drept, iar facultatea dvs este una de prestigiu din localitate și poate chiar din zonă. Aveți cadre didactice deosebite, unii dintre ei îmi sunt colegi, alții sunt profesori, teoreticni și practicieni deopotrivă care v-au învățat cum să interpretați normele de drept, cum să le găsiți și mai ales cum să le aplicați. Cred că este importantă să realizăm că oamenii legii au un rol deosebit în societate.

Dincolo de cunoștințele teoretice dobândite în timpul facultății, pentru oamenii legii, verticalitate, corectitudinea, simțul dreptății trebuie să fie deosebit. Iar rolul facultății este în special de a forma caractere. Pentru oricine este simplu să deschidă un manual și să-l memoreze, dar a ajunge să reproducă cunoștințele din acel manual nu înseamnă că este un bun practician. Cel care citește o lege și poate să o reproducă nu înseamnă că este un om al legii. Omul legii este cel prin venele căruia curge legea. Este cel care respectă legea chiar și atunci când doarme, chiar și atunci când nu-l vede nimeni. ”, a spus Danileț.

Decan de suflet a fost aleasă lectorul Narcisa Radu. ”Sunt onorată că într-o astfel de zi mi-ați acordat încrederea de a vă vorbi, nu despre drept internațional, nu despre penal și nu despre procedură penală, ci despre ce cred eu că trebuie să-l caracterizeze pe un bun profesionist din domeniul juridic: despre devotament, corectitudine, înțelepciune, dreptate, responsabilitate și toleranță.

Stimați absolvenți, indiferent de profesia pe care o veți îmbrățișa, vă veți confrunta cu toate provocările aduse de o legislație aflată într-o continuă schimbare. Nu încetați să vă perfecționați! Studiul dreptului nu se termină odată cu finalizarea acestor patru ani. Fiți devotați profesiei, dar fără a uita să trăiți fiecare zi! Fiți devotați ideii de dreptate, căutând întotdeauna aflarea adevărului.”

Șefa de promoție de la ZI este Vladislava Tomașenco și de la FR (Frecvență redusă) Raluca Iorguș. ”Stimați profesori, invitați, dragi părinți, vă mulțumim că sunteți astăzi alături de noi să ne susțineți și să vă bucurați la finalul unei etape speciale din viața noastră. Acești patru ani au trecut foarte repede, dar și acum îmi amintesc primul curs. A fost momentul în care pentru prima dată am realizat că am făcut alegerea cea mai bună de a veni la această facultate. În acest timp de studiu am muncit alături de profesorii noștri care ne-au îndrumat pașii și care ne-au susținut ca dascăli, prieteni și colegi. Ne-au ajutat atât la formarea noastră profesională, cât și spirituală”, a spus Tomașenco.

Prezentatorii festivității, Cătălin Moloce și Adina Ciobra, au introdus prin versuri materia și numele fiecărui cadru didactic care a primit mulțumiri și flori de la absolvenți.

Doi studenți din anul III au primit cheia de la absolvenți.

conf. Corina Buzdugan

Un moment emoționant a fost citirea rugăciunii unui judecător de către conferențiarul Corinza Buzdugan. (Rugăciunea unui judecător poate fi citită aici)

Decanul de suflet Narcisa Radu a strigat pentru ultima oară catalogul, iar absolvenții au primit diplomele de la cadrele didactice Camelia Reghini și Horea Crișan.  Printre absolvenți se numără Iulia Hoț, cea care în 2015 era șefa de promiție la Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, dar și o absolventă de origine chineză: Huang Yuying.

Înainte să-i declare absolvenți, decanul Anca Georoceanu a anunțat surpriza: o formație de tineri de la Voltaj Academy a intrat pe scenă și a cântat două piese, după care absolvenții au aruncat în sus tocile și au cântat a treia piesă alături de formație.

Comments

comentarii

Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite.... Citește mai mult
La Iulius Mall Cluj vei avea parte de un weekend în care poți să te întorci pe tărâmul copilăriei și să redescoperi magia lucrurilor simple.... Citește mai mult

Lasă un răspuns