Mașina care s-a izbit de parapeți (foto Maria Anescu)

Familie din Cluj implicată într-un grav accident pe Autostrada Soarelui. Un copil de trei ani a murit

Un copil de trei ani a murit, iar cele două surori ale sale şi părinţii au fost răniţi într-un accident ce avut loc în această dimineața pe Austostrada Soarelui. Familia este din Cluj.

Accidentul a avut loc la ora 4.30 la km 188-189 al  Autostrăzii A2, pe sensul de mers București-Constanța.

Un copil de trei ani a murit, iar două fetiţe de un an şi de şapte ani, precum şi părinţii acestora au fost răniţi în accidentul rutier petrecut pe Autostrada Soarelui, la faţa locului deplasându-se mai multe ambulanţe.

Potrivit Poliției Autostrăzi, șoferul s-a întors în spate către un copil și a pierdut controlul volanului, lovindu-se mai întâi de un TIR care circula pe banda 1 și apoi de parapți.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, cadrele medicale au fost solicitate să intervină la un accident rutier petrecut pe Autostrada Soarelui, pe sensul Bucureşti – Constanţa. Persoana care a sunat la 112 a preluat o parte dintre victime şi le-a transportat către ieşirea spre Medgidia, la faţa locului deplasându-se mai multe ambulanţe.

În momentul când au ajuns cadrele medicale la accident, doi copii, unul de un an şi altul de trei ani, se aflau în stare gravă. Cel de trei ani se afla în stop cardio-respirator şi medicii au început manevrele de resuscitare, fără a-l putea salva.

Fetiţa de un an suferise un traumatism cranio-cerebral grav, se afla în comă şi a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a intrat în operație.

La aceeaşi unitate medicală a ajuns şi o fată de 7 ani, sora celor doi copii, care suferise un traumatism lombar, dar şi părinţii copiilor. Fata de 7 ani se află internată la Chirurgie Pediatrică, fiind conștientă și colaborativă.

O femeie în vârstă de 38 de ani este conștientă, dar are multiple traumatisme, fiind internată la Secția Chirurgie, sub supraveghere. Nu se cunoaște starea bărbatului care conducea mașina.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns