Acasă » ȘTIRI » Englez acuzat de crimă în Marea Britanie, prins la Cluj. Acțiune spectaculoasă a poliției. Recompensă de 50.000 lire!

Englez acuzat de crimă în Marea Britanie, prins la Cluj. Acțiune spectaculoasă a poliției. Recompensă de 50.000 lire!

Un englez periculos, acuzat de crimă și alte infracțiuni în Marea Britanie, a fost capturat, astăzi, de polițiști în centrul Clujului, în plină zi.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul Investigații Criminale, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au reușit prinderea unui bărbat, căutat de autoritățile din Marea Britanie, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare.

Cel în cauză, un bărbat, de 31 de ani, din Londra, era căutat de autoritățile din Marea Britanie pentru multiple infracțiuni.

În jurul orei 16.00, acesta a fost depistat de către polițiștii clujeni pe strada Regele Ferdinand, din Cluj-Napoca, având asupra lui acte de identitate false.

”Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

În continuare, bărbatul va fi prezentat Parchetului Curții de Apel Cluj, pentru luarea măsurilor ce se impun, în vederea confirmării mandatului european de arestare. La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj.”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Pana la acest moment, din documentele primite de la autoritatile din Marea Britanie, rezulta ca barbatul era cautat pentru infractiunea de omor, fapta comisa in anul 2015, precum si pentru alte infractiuni. Mai jos se poate vedea că autoritățile engleze au oferit pentru prinderea lui Shane O”Brien o recompensă de 50.000 de lire!

Detalii din presa engleză AICI

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina