Dosarul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, este la al treilea judecător de la Tribunalul Cluj, după ce primul s-a îmbolnăvit, iar al doilea a avansat la Curte. Ieri a intrat judecătorul Mihai Ghica, care a avansat de la Judecătorie. Acesta este cunoscut pentru pozițiile luate la protestele magistraților în vremea guvernării PSD.
Judecătorul Mihai Ghica le-a ținut o prelegere ca la școală procurorului, avocatului și inculpatului despre cum vrea să se desfășoare procesul. Noul judecător a spus că a observat în dosar că părțile au obiceiul să vorbească una peste alta și a ținut să precizeze că așa ceva nu se va mai întâmpla, fiecare urmând să vorbească pe rând, cu acordul lui.
După ce procurorul și avocatul Alexandru Rîșniță au vorbit pe tema excluderii unor înregistrări, judecătorul i-a dat cuvântul și primarului Cătălin Cherecheș. Aceasta a spus la început: ”am încrederea reinnoită in justitie prin prezenta dvs aici”, apreciind determinarea judecătorului de a afla adevărul. Cherecheș a admis că dosarul a avut un parcurs tulbure: ”imi cer scuze ca si din partea apararii pozițiile au fost uneori haotice, am schimbat patru avocați”. Primarul a vorbit și de presiunea asupra acestui caz, iar judecătorul Ghica i-a replicat: ”Suntem obișnuiti cu presiunile”

Reaudierea martorior
Judecătorul a precizat că dacă se schimbă completul, e obligat de CEDO să readministreze ”probațiunea esențială”, nu doar din perspectiva judecătorului, dar si a aparării. ”Apreciez ca este utila si suficienta readministrarea probatoriului testimonial, tinand cont de pozitiile exprimate pana acum”, a spus magistratul. De asemenea, va fi audiat expertul criminalist care a efectuat un raport în cauză și, dacă vine la proces expertul parte Cătălin Grigoraș, se va pune în discuție audierea lui.
Instanța a dispus emiterea unei adrese către DNA Cluj să comunice daca probele rezultă din colaborarea cu SRI, fie pe protocol sau nu, pentru aprecierea temeiniciei, nu pentru excludere, care se putea doar în faza camerei preliminare.
S-a prorogat pronuntarea pe perchezitia informatica, dar judecătorul a precizat ca o va face doar pe ratiuni de temeinicie, nu si de legalitate, fiind depasita camera preliminara. A admis desecretizarea corespondentei cu SRI/DIPI, pe ideea verificarii acurateții probationale.
Primii 5 martori din Rechizitoriu vor fi reaudiați la urmatorul termen din 9 martie.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

