Judecătoria Dej

Doi tineri din Dej cercetați penal pentru că l-au bătut cu bâtele pe un alt tânăr în fața unei școli

Doi tineri din Dej cercetați penal pentru că l-au bătut cu bâtele pe un alt tânăr în fața unei școli din municipiu. Un inculpat a fost arestat preventiv, iar celălalt este în libertate.

La data de 30 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliţiei muncipiului Dej, au reţinut pentru 24 ore, doi tineri de 17, respectiv 20 de ani, ambii din Dej, pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri şi alte violente şi tulburarea ordinii şi linştii publice.

Tânărul de 20 ani, a fost prezentat Judecătoriei Dej cu propunere de arestare preventivă, iar în baza probatoriului administrat, instanta a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durata de 30 de zile. Tânărul de 17 ani este cercetat în stare de libertate.

”În fapt, la data de 29.01.2018, în jurul orei 12.45, Poliția municipiului Dej a fost sesizată, prin SNUAU 112 de către persoana vătămată, un tânăr de 19 ani, din comuna Petru Rareş, judetul Bistrita Nasaud, despre faptul că în timp ce se afla în faţa unei unităţi de învăţământ din Dej, a fost atacat cu bâte de doi tineri, care i-au aplicat mai multe lovituri în zona capului, după care au fugit.”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Victima a fost transportată la spital pentru acordare de îngrijiri medicale de specialitate, leziunile provocate necesitand un numar de 45-50 de zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns