Acasă » ȘTIRI » Doi tineri au furat o mașină din Cluj-Napoca și i-au pus numere de înmatriculare furate de la alt autoturism

Doi tineri au furat o mașină din Cluj-Napoca și i-au pus numere de înmatriculare furate de la alt autoturism

Doi tineri de 21 și 22 de ani au furat o mașină din Cluj-Napoca și i-au pus numere de înmatriculare furate de la alt autoturism. Au fost prinși după o zi de către polițiști.

Cei doi au furat o mașină din zona cartierului Iris, acum trei zile.

”Din cercetări rezultă că, la data de 26 august a.c., în jurul orei 01:00, cei doi, în vârstă de 21 și 22 de ani, din comuna Aiton, ar fi sustras un autoturism parcat pe strada Câmpul Pâinii, din Cluj-Napoca. Ulterior, s-ar fi deplasat cu autovehiculul pe raza municipiului Cluj-Napoca, cât și pe raza altor localități.

În urma sesizării organelor de poliție, au fost demarate de îndată investigații. Astfel, la data de 27 august a.c., în jurul orei 19:30, tânărul în vârstă de 21 de ani a fost  depistat de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 2 Poliție conducând autovehiculul sustras pe raza municipiului Turda.”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Tânărul depistat la volan nu posedă permis de conducere.

De asemenea, polițiștii au constatat că pe autoturism erau aplicate alte plăcuțe cu numere de înmatriculare, care ar fi fost sustrase în noaptea de 26/27 august  de pe un autovehicul parcat pe raza cartierului Gheorgheni.

Polițiștii i-au reținut pe tineri pentru 24 de ore, fiind acuați de furt calificat, complicitate la furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, fapte prevăzute de Codul penal.

In 28 august, un judecător a dispus măsura arestului preventiv față de tânărul Ambrus Levente, care a fost prins la volant, și măsura arestului la domiciliu față de celălalt tânăr, Florin Kiss.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina