Potrivit rechizitoriului DNA Cluj în cazul directorului suspendat de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, Daniel Don, acesta a plătit sume de bani, lunar, unor lideri PNL și PSD pentru a fi menținut în funcție.
Daniel Don, acum suspendat din funcție, a fost directorul executiv AJOFM Cluj mai bine de 10 ani, din 2005, fiind unul dintre cei mai longevivi șefi de instituții din Cluj. Procurorii DNA Cluj au însă și o explicație pentru faptul că Don a rezistat pe funcție, indiferent ce partid a fost la putere.
În rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată pentru luare de mită de la experți din proiecte pe fonduri europene se arată că ”inculpatul Don Daniel a decis în aceeași manieră discreționară includerea în echipele de implementare a proiectelor a unor persoane provenind din sfera politicului, scopul fiind acela de a-și asigura menținerea în funcția de conducere. Că este așa o arată probatoriul testimonial, deosebit de elocvent în acest sens fiind înscrisul identificat și ridicat de la domiciliul său cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data de 13.11.2015, intitulat ”Sprijinul acordat USL -ului în perioada 01.08.2010 – 01.03.2013”, actul tehnoredactat cuprinde nenominal mențiunea cu privire la sume de bani de 1.000 de euro/lună încasate de lideri PNL și PSD în perioada de referință.”
Potrivit procurorilor, alți doi foști experți angajați în proiectele pe fonduri europene, Marin Moteoc – șoferul lui Don – și Ciprian Boșca – unul dintre denunțători – au făcut referire la ajutorul dat partidelor: ”Despre existența înscrisului cunoaște inculpatul Moteoc, care de altfel a predat și el un astfel de document cu ocazia percheziției domiciliare, precum și martorul Boșca Ciprian Marin, care a arătat în declarația din data de 17 noiembrie 2015 faptul că Don Daniel i-a povestit despre un docoument în care menționa modul în care a ajutat financiar partidele politice sau liderii acestora, pe care îl prezenta la întâlnirile politice la care participa.”, se arată în rechizitoriul DNA Cluj.
Daniel Don lucrează în AJOFM Cluj de 20 de ani, fiind director din 2005. În septembrie 2014, spunea la radio Realitatea FM că se gândește să-și dea demisia, fiind nemuțumit de salariu și având oferte externe foarte bune.
Experții care au lucrat pe proiectele europene manageriate de Daniel Don sunt Cristina Diana Uifălean, Marian Moteoc, Vasile Apătean, Andrei Enyedi (aceștia patru sunt inculpați pentru date de mită), Ciprian Boșca, Daniel Cenan (aceștia doi sunt martori denunțători), Lidia Monica Neagoș, Ana Maria Chiciudean, Adina Diana Bucur, Alexandru Manea (fost director AJOFM Bistrița-Năsăud), Mărioara Bodea Crișan (martori în dosar).