Investigațiile au relevat că directorul folosea în mod repetat metode coercitive de tipul amenințărilor cu reducerea salariilor și chiar concedierea pentru a-i determina pe șoferi să încalce reglementările privind orele de condus.
Potrivit postului austriac de știri ORF, citat de Trans.info, în luna noiembrie a anului trecut, directorul unei companii de transport din Austria, în vârstă de 54 de ani, a alertat poliția rutieră din Hartberg, raportând că un angajat conducea camionul companiei fără a avea permisiunea, acesta fiind concediat cu o zi în urmă.
După identificarea camionului, șoferul în vârstă de 26 de ani, originar din Bosnia-Herțegovina, a fost chestionat cu privire la acuzații. Conform declarațiilor acestuia, șeful său folosea diverse strategii de amenințare pentru a-l determina să încalce constat perioadele de lucru legale. Când șoferul și-a informa șeful că refuză să mai încalce regulile, el a fost amenințat verbal de către acesta cu concedierea.
Șoferul a pus la dispoziția autorităților mesaje text și mesaje vocale primite din partea angajatorului său care susțineau acuzațiile acestuia.
Poliția a declanşat astfel o investigație amănunțită, coroborând informațiile oferite de șoferul sus-menționat cu cele oferite și de alți șoferi angajați ai companiei de transport, care au făcut declarații similare.
În urma investigației, directorul companiei de transport a fost arestat de către autoritățile din Graz, urmând a fi adus în fața instanței.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

