CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Societatea Someșul Cald Producție a omului de afaceri Vasile Salanță, cel care ridică blocuri în Parcul Rozelor și în Pădurea Hoia, cu cifră de afaceri de 43,6 milioane lei și profit de 17,8 milioane, s-a judecat 2 ani cu Inspectoratul de Stat în Construcții ca să nu plătească 9328 lei, cota aferentă unei autorizații. Tribunalul Cluj a obligat firma să o plăteacă, plus penalități.
Soluția pe scurt: ”Admite apelul declarat de reclamantul INSPECTORATUL DE STAT IN CONSTRUCTII impotriva sentintei civile nr. 2559/19.06.2020, pronuntata in dosarul nr. 29417/211/2019 al Judecatoriei Cluj-Napoca, pe care o anuleaza in intregime si retinand procesul spre judecare:
Admite cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul INSPECTORATUL DE STAT IN CONSTRUCTII impotriva paratei SOMESUL CALD PRODUCTIE SRL.
Obliga parata la plata in favoara reclamantului a sumei de 9.328,80 lei, reprezentand cota de 0,7% aferenta A.C. nr. 97/21.10.2013 si penalitati de intarziere incepand cu data introducerii actiunii si pana la plata efectiva a sumei mentionate.”
Prin sentinţa Judecătoriei Cluj-Napoca se admisese excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune astfel cum a fost invocată de către prârâta Somesul Cald Productie prin întâmpinare.
Motivarea deciziei Tribunalului Cluj:
”Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin.1 şi 2 din Legea nr. 10/1995, în vigoare la data emiterii procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 21/08.04.2014, „Investitorii sau proprietarii vor vira lunar către Inspectoratul de Stat în Construcţii – I.S.C. din subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei o sumă echivalentă cu o cotă de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute la art. 2 şi pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire, cu excepţia proprietarilor, persoane fizice, care execută lucrări de consolidare şi reparaţii la locuinţele din proprietate. …Întârzierile la plată a cotelor de către investitor sau proprietar, prevăzute la alin. 1, se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăşi suma datorată”.
Conform art. 37 alin.3 şi 4 din Legea nr. 50/1991 „(3) La terminarea lucrărilor, beneficiarul autorizaţiei de construire are obligaţia să regularizeze taxa pentru autorizaţia de construire, potrivit legii.
(4) O dată cu regularizarea taxei prevăzute la alin. (3), beneficiarii autorizaţiilor de construire vor regulariza şi celelalte cote prevăzute de lege”.
Tribunalul reţine că prin Decizia nr. 8/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010, coroborate cu art. 7 din Legea nr. 329/2009 şi poziţia 5 din anexa nr. 1 la aceeaşi lege, precum şi cu prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de plată a sumei echivalente cu cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 10/1995 şi pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire este o obligaţie fiscală”.
Potrivit art. 91 alin.1 şi 2 din OG nr. 92/2003 „(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel”.
Raportat la cele menţionate, tribunalul consideră fondate criticile apelantului, în cauză termenul de prescripţie de 5 ani începând să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, respectiv de la data emiterii procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 21/08.04.2014, urmând să se împlinească la data de 1 ianuarie 2020.
În condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 31.12.2019, termenul de prescripţie nu s-a împlinit, astfel încât instanţa de fond a reţinut în mod eronat că acţiunea este prescrisă.
În consecinţă, în baza art. 480 alin. 3 C.proc.civ., tribunalul va respinge excepţia prescripţiei dreptului material al acţiune, va admite apelul declarat de reclamant şi va anula în întregime sentinţa atacată, reţinând procesul spre judecare.
Referitor la fondul litigiului, tribunalul reţine că la data de 21.10.2013 s-a emis în favoarea pârâtei Somesul Cald Productie SRL autorizaţia de construire nr. 97/21.10.2013 pentru executarea lucrărilor de construire imobil şi împrejmuire, lucrări în valoare de 1.081.200 lei.
La data de 08.04.2014 s-a întocmit procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 21/08.04.2014, unde s-a consemnat că valoarea lucrărilor este de 1093300 lei.
Raportat la starea de fapt descrisă mai sus şi având în vedere dispoziţiile art. 40 alin.1 şi 2 din Legea nr. 10/1995, tribunalul consideră întemeiată cererea reclamantului, urmând să o admită şi să oblige pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 9328,80 lei, reprezentând cota de 0,7% aferentă A.C. nr. 97/21.10.2013, precum şi la plata penalităţilor de întârziere începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a sumei menţionate.”
