Detalii din dosarul pedofilului elvețian din Ardeal. Cum îi aducea ”plasatoarea” băieți și câți bani le dădea

Un pedofil elvețian și o româncă care îi aducea băieți minori la locuință pentru a face sex cu ei au fost condamnați definitiv de Curtea de Apel Cluj spre sfârșitul anului trecut. Dosarul conține mărturii cutremurătoare ale copiilor, care povestesc că au întreținut relații sexuale orale și anale inculpatul. Elvețianul și femeia care îi aducea băieți au avut noroc că, până la judecarea apelului, a fost publicată decizia 368/2017 a Curții Constituționale, care a schimbat modul de calcul al pedepsei. Astfel, dacă la fond au primit 7, respectiv 14 ani și 10 luni de închisoare, la Curte au primit 5 ani și 4 luni, respectiv 7 ani și 6 luni. de închisoare.

Elvețianul Lombriser Wendelin a fost condamnat pentru că a întreținut relații sexuale cu șase băieți cu vârste între 10 și 15 ani, iar Mihaela Boldijar, cea care i-a recrutat, a fost condamnată pentru trafic de minori. Potrivit deciziei, începand cu anul 2015, inculpatul a căutat şi identificat pe teritoriul judeţelor Sălaj şi Sibiu, mai mulţi copii vulnerabili care să accepte să întreţină relaţii sexuale cu acesta, în schimbul unor sume modice de bani. Inculpatul Lombriser Wendelin s-a orientat în principal spre copii proveniţi din familii dezorganizate sau foarte sărace, neaflaţi sub supravegherea părinţilor, care cerşeau sau îşi câştigau  ncăutând alimente, haine şi fier în containere.

Boldijar Mihaela a fost condamnată pentru că, ”în perioada iulie – decembrie 2015, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanelor vătămate H.G.I (10 ani), H.C.A (15 ani), B.Ș.A (12 ani), I.A.S (10 ani), M.I.M (15 ani) și B.D.C (14 ani), a recrutat, adăpostit și primit acești minori, în cazul minorului H.C.A în două rânduri, în scopul exploatării sexuale a acestora prin întreținerea de relații sexuale cu inculpatul Lombriser Wendelin  în schimbul unor sume de bani.”

Minorul B.D.C a arătat în declarația sa  următoarele: „În Sibiu am cunoscut-o pe Mihaela care locuia la barăcile de pe …. Aceasta mi-a povestit că cunoaște un neamț, căruia nu îi plac femeile și îi trebuie bărbați să întrețină relații sexuale anale. M-am dus cu Mihaela, cu autobusul nr.10  până în Gara Sibiu. Din Gara  am mers la neamț acasă împreună cu Mihaela. Știu că pentru a intra în locuința acestuia trebuia apăsat pe numărul 13 la interfon. După ce am ajuns în locuința neamțului, fiind însoțit de către Mihaela, acesta ne-a pus filme porno și mi-a zis dacă vreau să întreținem relații sexuale că mă plătește. Am întreținut relații sexuale orale și anale, iar neamțul mi-a dat mie 100 lei, iar Mihaelei tot 100 lei.”

De asemenea, din declarația dată de aceeași persoană vătămată în fața instanței rezultă că a cunoscut-o pe inculpata Boldijar Mihaela prin intermediul lui H.A., că aceasta i-a povestit despre „neamț” și despre intențiile acestuia, respectiv că îi plac băieții și că îi plătește dacă merg la el, persoana vătămată fiind chiar găzduit de către inculpată într-o noapte la baraca acesteia, împreună cu minorul HA.C.

La rândul său, minorul M.I.M a arătat: „… prin intermediul lui A… am cunoscut-o pe Mihaela, ….aceasta mi-a făcut poză cu telefonul său mobil și a trimis-o pe Facebook neamțului. După ce Mihaela i-a trimis poza, A.. m-a dus la acesta fără să-mi spună despre ce este vorba. Am ajuns cu A..la locuința acestuia, la un bloc de lângă Gara. Acesta locuia la etajul 4, am fost în locuință, care cred că avea patru camere și am dormit o noapte la acesta. Acolo, atât eu cât  și H.C.A am întreținut relații sexuale cu neamțul. Acesta ne-a dat câte 100 lei fiecăruia.”

Potrivit deciziei de condamnare, ”în ce privește traficarea minorului H.G, aceasta s-a petrecut cu același prilej cu traficarea minorului B.A.Ș, în vârstă de 12 ani. Probele administrate în cauză au stabilit că, după ce a recrutat cei doi copii, inculpata Boldijar Mihaela l-a contactat telefonic pe inculpatul Lombriser Wendelin, care a venit, i-a luat pe toți trei și i-a dus la locuința sa închiriată situată în Sibiu. Aici inculpatul a întreținut relații sexuale orale cu cei doi copii H.G.I și B.Ș.A, în prezența inculpatei. După finalizarea actului sexual, acesta le-a dat celor doi copii câte 100 de lei fiecăruia. Din această sumă fiecare din cei doi copii i-a dat câte 50 de lei inculpatei Boldijar Mihaela.”

Cum a scăzut pedeapsa de 14 ani și 10 luni la 7 ani și 6 luni

Prin sentința penală a Tribunalului Sălaj, inculpata Mihaela Boldijar a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 14 ani și 10 luni închisoare pentru comiterea a șase infracțiuni de trafic de minori. Curtea de Apel Cluj a scăzut pedeapsa din următoarele motive:

”Curtea a pus în discuție schimbarea încadrării juridice din 6 infracțiuni de trafic de minori într-o singură infracțiune continuată de trafic de minori, în raport de probele cauzei și de considerentele Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin 1 Cod penal referitoare la sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv”.

În acest sens reținem că s-a arătat de către instanța de control constituțional că textul art. 35 Cod penal care impune condiția unității subiectului pasiv în cazul infracțiunilor continuate creează o diferență de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de făptuitori fără a exista vreo justificare obiectivă și rezonabilă ceea ce atrage încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție cu privire la egalitatea cetățenilor din fața legii fără privilegii și fără discriminări.

Prin aceeași decizie s-a mai arătat că, consecința constatării neconstituționalității acestei sintagme este practic revenirea la soluția adoptată de practica judiciară sub reglementarea vechiului Cod penal, în sensul existenței unei compatibilități limitate între infracțiunea continuată și pluralitatea de subiecți pasivi, compatibilitate ce urmează a fi reținută de la caz la caz de instanțele judecătorești, în virtutea rolului constituțional al acestora de a asigura înfăptuirea justiției.

Având în vedere cele arătate în cuprinsul deciziei precitate, Curtea reține că, probele administrate în prezenta cauză, care rețin ca stare de fapt că, în perioada iulie – decembrie 2015, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a 6 persoanele vătămate minore (cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani), inculpata Boldijar Mihaela le-a recrutat, adăpostit și primit în scopul exploatării sexuale a acestora prin întreținerea de relații sexuale cu cetățeanul elvețian Lombriser Wendelin (condamnat într-o altă cauză) în schimbul unor sume de bani, relevă o faptă comisă în baza unei rezoluții infracționale unice și ca atare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de trafic de minori.

Pentru a ajunge la această concluzie, au fost avute în vedere perioada infracțională relativ scurtă, modalitatea de recrutare a persoanelor vătămate, înțelegerea avută cu numitul Lombriser, beneficiarul serviciilor sexuale, tipul de persoane vătămate care erau agreate de către inculpat, respectiv băieți cu vârste mici, împrejurările în care au fost comise faptele, respectiv persoanele vătămate erau ademenite de către inculpata Boldijar Mihaela, care le ducea la apartamentul închiriat în Sibiu, de către inculpatul Lombriser Wendelin, recrutarea părților vătămate făcându-se din rândul unei categorii defavorizate de minori, lipsiți de supraveghere parentală și care trăiau pe străzi în zona gării unde locuia la acel moment și inculpata Boldijar Mihaela.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va admite apelurile promovate în cauză și va desființa în parte sentința atacată.

În baza art. 386 alin.1 Cod procedură penală  va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute de prima instanță în sarcina inculpatei Boldijar Mihaeladin șase infracțiuni de trafic de minori prev. de art. 211 alin. 1,2 rap. la art. 210 alin. 1 lit. b Cod penal, din care o infracțiune în formă continuată cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale),  într-o singură infracțiune continuată de trafic de minori prev. de art. 211 alin. 1,2 rap. la art. 210 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (7 acte materiale).

Va condamna pe inculpata Boldijar Mihaela, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată prev. de art. 211 alin. 1,2 rap. la art. 210 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b), e), f) și n) Cod penal ca pedeapsă complementară.

Va constata că infracțiunea de trafic de minori care face obiectul prezentului dosar se află în concurs cu infracțiunea de tâlhărie pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b) și n) Cod penal, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani prin sentința penală nr.77/04.02.2016 a Judecătoriei Sibiu, definitivă la data de 20.04.2016 prin neapelare.

În baza art.97 alin.1 Cod penal, va anula suspendarea sub supraveghere a pedepsei închisorii de 3 ani, aplicată prin sentința penală nr.77/04.02.2015 a Judecătoriei Sibiu.

În baza art.39 alin.1 lit.b) Cod penal, va dispune contopirea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.77/04.02.2016 a Judecătoriei Sibiu, alege pedeapsa cea mai grea, de 6 ani și 6 luni închisoare la care va adăuga un spor de 1 an reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă,  urmând ca inculpata să execute în final o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, cu privare de libertate.”, se arată în motivarea deciziei penale 1409/A/2017 a Curții de Apel Cluj.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns