Deloitte amendată cu aproape 4 milioane de euro pentru manipularea pieței licitațiilor publice. PricewaterhouseCoopers, KPMG și alte firme de consultanță au scăpat cu amenzi de ordinul zecilor de mii de euro

Firmele de consultanță organizate în carteluri au urmărit încasarea unor prețuri ridicate în schimbul consultanței oferite, din banii publici.

Comisia Națională a Piețelor și Concurenței (CNMC) din Spania a sancționat douăzeci și două de firme de consultanță, pentru formarea a două carteluri prin care au manipulat licitațiile publice timp de cel puțin 10 ani.

Companiile au schimbat informații comerciale sensibile și au folosit strategii comune pentru a evita concurența atunci când au participat la licitații pentru a oferi servicii de consultanță solicitate de diferite administrații publice.

Alături de societățile de consultanță au fost amendați și 13 directori, totalul amenzilor ridicându-se la 6,3 milioane de euro pentru încălcarea articolului 1 din Legea privind apărarea concurenței (LDC) și ale art. 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunea Europeană (TFUE), care se referă la constituirea cartelurilor.

Locul fruntaș la amenzi îl ocupă Deloitte, căreia i s-a impus cea mai mare amendă: 3,99 milioane de euro. Ceea ce echivalează cu 63,3% din totalul sancțiunilor impuse.

Amenzile sunt aplicate pe baza unui procent din cifra de afaceri a companiilor.

Pe locul secund, dar la mare diferență, se află PricewaterhouseCoopers, cu 670.000 de euro.

De asemenea, pe lista sancționaților apare și KPMG cu o amendă de 50.000 de euro.

În ceea ce-i privește cei 13 directori sancționați ai acestor companii, amenzile variază între 12.000 de euro, cea mai mică și 55.000 de euro, cea mai mare.

Ancheta a fost începută în Țara Bascilor

Dosarul își are originea într-o anchetă preliminară efectuată de Autoritatea Bască pentru Concurență (AVC) care, după efectuarea unor serii de inspecții, a decis să sesizeze CNMC, după ce faptele constatate în regiunea autonomă a Țării Bascilor implicau și alte regiuni.

În octombrie 2018, CNMC a efectuat diferite inspecții la sediul diferitelor firme de consultanță cu privire la posibile acorduri de distribuire a contractelor de achiziție publică și a schimburilor de informații.

În februarie 2019, CNMC a inițiat o procedură de sancționare împotriva a 25 dintre aceste companii și opt dintre directorii acestora, care, în august 2019, a fost extinsă la alte 11 companii noi și doi dintre cei responsabili, pentru posibila lor participare la manipularea și distribuția contractelor de achiziții publice.

În timpul anchetei cazului, CNMC a dovedit că, între 2008 și 2018, firmele au fost organizate în două rețele de colaborare (nordică și națională) și că, prin acestea, au constituit două carteluri diferite.

În total, CNMC a analizat 200 de contracte publice semnate în anii în care este dovedită conduita.

În cazul înțelegerii rețelei de colaborare din nord, au fost afectate cel puțin 101 licitații, printre altele, ale consiliilor municipale din Bilbao; Santander; Sestao; Barakaldo sau Vitoria; diferite departamente ale Guvernului Basc și Guvernului Cantabria; Junta de Castilla y León; portul Bilbao sau Consiliul provincial Vizcaya.

La rândul său, în cartelul rețelei naționale, manipularea a afectat 72 de oferte convocate, printre altele, de Ministerul Finanțelor; Ministerul Muncii și Imigrației; Ministerul Economiei, precum și guvernele autonome ale unor provincii.

Modul de operare

Relațiile de încredere personale și profesionale ale unora dintre manageri (uneori foști colegi de muncă) au facilitat funcționarea acestor rețele.

În baza acestor relații, au fost solicitate asistență și colaborare reciprocă pentru manipularea contractelor publice lansate de diferitele administrații afectate. A fost suficient să se trimită un e-mail de către una dintre companiile din rețea, pentru ca solicitarea să fi fost acceptată fără alte explicații de către destinatari.

În general, contractele de achiziție publică erau negociate fără publicitate, administrația invitând un număr mic de companii să își prezinte ofertele, în condiții de concurență. Ambele carteluri au profitat de această procedură pentru a practica așa-numitele „oferte de acoperire”.

Prin „ofertele de acoperire”, una dintre firmele de consultanță invitate să participe la procedură contacta în mod regulat alte companii din rețeaua sa de colaborare, despre care știa că sunt invitate să participe, cerându-le să depună o ,,ofertă pierdută” sau pur și simplu să refuze invitația de a participa la procedura de achiziție.

În unele situații, scrisoarea de renunțare de a participa la procedură era redactată de chiar firma de consultanță care urma să fie desemnată ca urmare a renunțării.

Scopul urmărit: creșterea prețurilor de consultanță

Prin acest sistem, prețurile plătite de administrație pentru serviciile de consultanță au fost crescute continuu, stimulentul pentru îmbunătățirea calității serviciilor a fost limitat și a fost împiedicată participarea concurenților non-cartel la procesele de licitație.

Aceste comportamente au avut un impact deplin asupra bugetului public, deoarece contractele erau plătite prin bugetele autorităților publice.

CNMC a trimis Comitetului consultativ pentru achizițiile publice de stat rezoluția referitoare la amenzile aplicate și a reamintit că împotriva acestei rezoluții se poate exrcita doat acțiune în contencios-administrativ, în termen de două luni din ziua următoare notificării sale.

Sursa: Confilegal

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns