Danileț:,,Judecătorii care azi se dezic de ceea ce au decis ieri nu mai au ce căuta în magistratură.”
După o primă reacție trezită de ,,revolta avocaților” și pe care am relatat-o aici, judecătorul Danileț revine și arată că ,,procurorii trebuie să respecte independenţa judecătorilor” și că ,,judecătorii care azi se dezic de ceea ce au decis ieri, mai ales când soluţiile lor au fost verificate şi menţinute de instanţele superioare, nu mai au ce căuta în magistratură.”
Ce a scris judecătorul:
,,Despre motivarea soluţiilor şi de ce etica judiciară nu mai trebuie tratată superficial la Facultatea de Drept şi la INM:
1. În România întâi se face pronunţarea soluţiei, apoi se motivează. Acest lucru este ilogic. În plus, până la redactarea motivelor, apar speculaţii care afectează încrederea în instituţii, mai ales când e vorba de ICCJ şi CCR. La CEDO, CJUE şi în alte state europene soluţia apare odată cu motivele.
2. Judecătorul este ţinut să îşi motiveze hotărârea doar în cadrul procesului – uneori se exprimă oral, pe scurt, odată cu pronunţarea, motivele soluţiei; dar întotdeauna în scris, ca parte a considerentelor hotărârii.
3. Motivarea explică ce s-a cerut judecătorului să soluţioneze, care e legea aplicabilă în acel caz concret, care sunt probele reţinute în cauză, ce argumente ale părţilor sunt primite şi care sunt respinse, şi toate acestea în ce măsură justifică soluţia dată. Din păcate, în România se scrie mult, cam tot ce s-a întâmplat în proces şi prea puţin se arată de ce s-a dat o anumită soluţie. Pe acestea eu le consider naraţiuni, nu motivări.
4. Judecătorul nu poate fi solicitat de nimeni, niciodată, să îşi justifice hotărârile: nici de către Inspecţia Judiciară, nici de CSM, nici de procuror, nici de presă. Dacă e acuzat de fapte penale sau disciplinare în legătură cu procesul, atunci răspunde strict faţă de acele acuzaţii, dar niciodată de ce a dat o anumită soluţie (a se vedea Comentariul la Principiile de la Bangalore ataşate mai jos, standard ONU în materie de etică judiciară).
5. Judecătorul care explică soluţiile şi semnează declaraţii de frica unor acuzaţii nu merită calitatea de magistrat. Frica te face lipsit de independenţă, iar independenţa este o condiţie sine qua non a magistraturii.
6. Procurorii trebuie să respecte independenţa judecătorilor (art. 2 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 şi art. 62 alin. 3 din Legea nr. 304/2004). Judecătorii asupra cărora se fac presiuni au obligaţia legală să le denunţe CSM (art. 30 alin. 4 din Legea nr. 317/2004). Dacă nu o fac, nu au dreptul să mai susţină existenţa acestor presiuni. Oricum, dacă procedează astfel sunt nişte laşi. Laşii nu au ce căuta în magistratură.
7. Judecătorii care azi se dezic de ceea ce au decis ieri, mai ales când soluţiile lor au fost verificate şi menţinute de instanţele superioare, nu mai au ce căuta în magistratură. Ei pun în pericol grav însuşi sistemul unde activează şi regulile pe care acesta este croit.
Aceste reguli sunt elementare. Ele ţin de etica judiciară. Teoretic, trebuie învăţate la Drept. Dar acolo unii profesori sunt prea preocupaţi de războaiele personale cu sistemul de justiţie alcătuit din oameni pe care tot ei i-au şcolit. Tot teoretic, acestea trebuie învăţate la INM. Din păcate, materia este tratată superficial şi chiar luată în derâdere. Oricum, etica judiciară este o materie a tuturor profesiilor din justiţie. Din păcate, lupta “la baionetă“ care se duce în spaţiul public între profesii, în ciuda unui proiect de milioane de euro cheltuiţi în ultimii doi ani pentru o aşa numită “comunicare inter-profesională“, arată că aşa ceva lipseşte din pregătirea sau atenţia multora.”
Comments
comentarii