fbpx

Curtea Constituțională și-a manifestat dorința de a nu mai fi implicată în programul delegațiilor Comisiei Europene în contextul MCV

Curtea Constituțională a României a informat delegația Comisiei Europene, la ultima vizită, că nu dorește să mai fie implicată in programul delegațiilor CE cu privire la Mecanismul de cooperare si verificare (MCV). Motivația dorinței ciudate a CCR o puteți citi mai jos:

“În ziua de joi, 15 martie 2018, Curtea Constituţională a României a primit, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, vizita delegaţiei Comisiei Europene, condusă de domnul Julien MOUSNIER şi compusă din doamna Jeanne DE JAEGHER, domnul Ingo WEUSTENFELD, doamna Irina STEFURIUC și doamna Maria ARSENE.

Din partea Curții Constituționale au participat domnul Valer DORNEANU, președintele Curții, doamna Claudia-Margareta KRUPENSCHI, director al cabinetului președintelui, magistrat-asistent șef şi domnul BENKE Károly, magistrat-asistent şef.

În debutul întâlnirii, președintele Curții Constituționale a transmis salutul său și al membrilor Curții Constituționale delegației Comisiei Europene, exprimând aprecieri față de activitatea sa și calitatea rapoartelor acesteia privind progresele înregistrate în România în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV), caracterizate prin acuratețe, obiectivitate și profunzime analitică, apreciind, totodată, ca fiind pozitiv modul în care sunt reflectate unele aspecte din activitatea Curții Constituționale.

În continuare, domnul președinte a informat membrii delegației asupra opiniei Plenului Curții Constituționale cu privire la participarea sa în continuare la aceste întâlniri. Pornind de la rolul, locul și atribuțiile Curții Constituționale în cadrul statului de drept, care o obligă să aibă o poziție de neutralitate în relațiile dintre autoritățile publice și îi impun obligația de rezervă în ceea ce privește exprimarea unor puncte de vedere ce fac obiectul dezbaterilor publice, cu eventuale conotații politice, Plenul Curții și-a manifestat dorința de a nu mai fi implicat în programul delegațiilor Comisiei Europene în contextul MCV. De altfel, Curtea Constituțională nu este vizată de problematicile/obiectivele urmărite prin instituirea MCV. În discuțiile cu privire la realizarea obiectivelor MCV, Curtea nu se poate angaja în aprecieri la adresa unor instituții vizate în rapoartele MCV, în sensul de a analiza și evalua activitatea acestora.

Membrii delegației au apreciat această poziție a Curții și au subliniat faptul că niciodată nu au privit întâlnirile cu membrii Curții ca pe o modalitate de monitorizare sau control a acesteia.”, se arată in comunicatul CCR.

Presedintele Curtii a răspuns unor întrebări ale delegației cu privire la unele puncte concrete din deciziile Curții pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate înainte de promulgare cu privire la cele trei legi ale justiției – Legile nr.303, nr.304 și nr.317 din 2004.

Comments

comentarii

U-Banca Transilvania a fost învinsă, sâmbătă seara, de SCM U Craiova, cu scorul 73-65, în Ligia Națională.... Citește mai mult
România s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de tenis de masă pe echipe mixte, după ce a învins Germania cu 8-5 şi a pierdut cu 0-8 în faţa Chinei, sâmbătă, la Chengdu (China), în ultimele meciuri din faza a doua a competiţiei.... Citește mai mult

Lasă un răspuns