Acasă » SISTEMUL JUDICIAR » Cristi Danileț către aspiranții la INM: ”Un magistrat trebuie să accepte că poate greși și să facă totul să nu greșească”

Cristi Danileț către aspiranții la INM: ”Un magistrat trebuie să accepte că poate greși și să facă totul să nu greșească”

Cunoscutul judecător Cristi Danileț a scris pentru aspiranții la Institutul Național al Magistraturii câteva lucruri despre ceea ce înseamnă să fii un magistrat.

După ce un avocat din București a lansat ideea că ar trebui să se scoată proba interviului de la concursul de admitere la INM și să fie înlocuită cu 100 de mini-spete din cele patru materii, judecătorul Cristi Danileț a scris pe un grup mare de pe Facebook dedicat admiterii la INM următoarele idei, pe care vi le prezentăm cu acceptul magistratului:

”Eliminarea interviului nici nu intră în discuție. Nici acum, nici altădată.

Un magistrat nu înseamnă doar un bun jurist. Poți rezolva corect cu X și 0 o mulțime de întrebări. Poți rezolva corect spețe și mini-spețe (denumirea o găsesc hazlie). Și? Ce spune asta despre tine, ca om?! Te dovedești doar un bun jurist și atât. Poți fi un consilier juridic strălucit, un avocat de birou foarte bun, însă asta nu are nicio treabă cu magistratura sau cu avocatura pledantă.

Cine vrea să înfăptuiască dreptatea trebuie să știe să vorbească, să gesticuleze, să argumenteze, să se îmbrace, să se miște, să țină ochii spre părți, să rămână atent când e super obosit, să nu își piardă cumpătul când e ironizat sau atacat în sală, să cunoască limba română, să poată discuta cu o babă tâlhărită sau cu un copil violat.

Un magistrat trebuie să înțeleagă ce așteaptă societatea de la el (iar așteptările sunt uriașe!) și să reziste la presiuni de tot felul (de la colegi și șefi până la cele mediatice).

Un aspirant la magistratură trebuie să fi citit măcar o dată legile justiției. Un magistrat trebuie să își lase deoparte prejudecățiile, să își cunoască slăbiciunile, să aibă mintea deschisă la argumente și dovezi noi. Să accepte că poate greși și să facă totul să nu greșească.

Iar astea, dragii mei – probabil viitori colegi, nu se pot verifica doar privind la răspunsurile scrise.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina