Acasă » ȘTIRI » Copil de 2 ani și 8 luni dispărut în zona lacurilor din Ciurila. Mobilizare masivă a oamenilor din comună și a autorităților

Copil de 2 ani și 8 luni dispărut în zona lacurilor din Ciurila. Mobilizare masivă a oamenilor din comună și a autorităților

Un copil de 2 ani și 8 luni a dispărut în zona lacurilor din comuna Ciurila, județul Cluj, ieri seară. Localnicii și autoritățile s-au mobilizat masiv și-l caută de atunci. Azi noapte a fost în zonă chiar și un elicopter cu termoviziune.

UPDATE: COPILUL A FOST GASIT IN ACEASTA DIMINEATA SI TRANSPORTAT LA SPITAL

Un copil, în vârstă de 2 ani şi 8 luni, din satul Şuţu, comuna Ciurila, judeţul Cluj, a scăpat pentru câteva momente de sub supravegherea părintelui, a ieşit din curtea casei părinteşti şi nu a mai revenit.

”Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că la data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 19.35, minorul Rotar Alexandru-Ovidiu, de 2 ani şi 8 luni, din satul Şuţu, comuna Ciurila, judeţul Cluj, a ieşit din curtea casei părinteşti, jucându-se şi nu a mai fost găsit de tatăl său.

SEMNALMENTE  – înălţime 0,95 cm, 14,5 kg, ochi căprui, păr şaten închi, tuns scurt cu breton, faţa rotundă, urechi depărtate, bărbie bilobală, obrajii roşii proeminenţi, fără semne particulare.

La data dispariţiei era îmbrăcat cu o bluză albastră cu gri cu mânecă lungă, pantaloni de trening, care au pe piciorul drept un desen cu scooby doo, cu culorile roşu cu galben, încălţat cu pantofi sport de culoare gri, raspunde la numele Alex, este tăcut, comunică doar cu persoane cunoscute.”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre persoana dispărută, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!

Aproape 100 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi voluntari li s-au alăturat şi au periat împrejurimile până la 3 dimineaţa. Nici urmă însă de cel mic. Operaţiunea a fost reluată în această dimineaţă.

Constantin Ilea, comisar şef IPJ Cluj, a declarat: “Am căutat cu câinele de urmă, n-am găsit un fir de care să ne agăţăm. Am căutat în toate gospodăriile, în pivniţe, în fântâni, ulterior în cercuri concentrice ca să nu se scape nimic. Lacurile sunt la 2 km de aici.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina