fbpx

Coada profesiilor juridice. (Avocoadura?)

Singura profesie din România în care ești obligat să stai la coadă, ca să ți-o poți exercita, este avocatura. Propun de lege ferenda să se introducă ca nou principiu profesional, ,,obligația avocatului de a sta la coadă” corelativ cu obligația clientului de a ne plăti statul la coadă.

Încă din stagiatură ești învățat că două dintre obligațiile profesionale sunt curieratul și statul la coadă. Maeștrii te trimit senini la toate cozile posibile și imposibile și te plătesc pentru această activitate.

S-o luăm pe rând. Unde stăm la coadă? Stăm la coadă peste tot, începând cu garderoba unde îți pui roba și până, mai nou la ușa instanțelor. Ești obligat să stai la coadă la registraturile instanțelor, la poștă, la arhive, în fața sălilor de judecată, în fața ușilor de la parchete, la DIICOT, DNA, IPJ, finanțe, primării, OCPI, ONRC, în beciuri DIICOT sau arestul poliției.

Stăm la coadă în sălile de judecată să ne vină rândul, stăm la coadă pe holurile instanțelor și acum suntem obligați să ne ,,încodăm” cu păstrarea distanței sociale la coada organizată în fața instanțelor pe trotuare, curți sau pe treptele clădirilor (au apărut în presă imagini din București).

Cu cine stăm la coadă? Stăm la coadă cu justițiabilii, cu băgătorii de seamă, cu suspecții și inculpații aflați în stare de libertate. Cu cine nu stăm la coadă: cu juriștii, cu notarii, cu executorii, cu grefierii, cu procurorii, cu polițiștii, cu experții judiciari și nici cu judecătorii. Timpul acestora e prețios și cei care le gestionează profesia pun preț pe timpul lor. Astfel, aceștia sunt exceptați de la toate cozile amintite mai sus, au protocolae, convenții încheiate cu aproape toate instituțiile statului. Conducătorii lor au grijă să le ofere drepturi pe care nouă nu ni le oferă nimeni. E drept că nici nu îndrăznim să le cerem.

Au apărut în presă imagini tragico-comice cu oameni purtători de robe pe braț înșirați în cozi imense în fața clădirii instanței. Așadar pentru a-ți putea exercita profesia, te obligă să stai la coadă ca să intri în instituția în care urmează să prestezi orice activitate juridică. Stai în frig, stai în ploaie, în căldură, în vânt sau în plină furtună, depinde de capriciile vremii.

UNBR-ul și consiliile barourilor asistă la demnitatea statului la coadă a avocaților, citesc presa în care apar avocații înșirați ca ciorile pe sârma justiției și întorc capul în partea cealaltă, spre noblețea profesiei. Le sunt reconoscătoare că totuși la INPPA nu se organizează încă cursuri de formare profesională cu teme cum ar fi. ,,cum să stai mai elegant la coadă pe timp de furtună” sau ,,mersul târâș la instanță cu roba pe braț”,  ,,mersul piticului”, ,,statul ghemuit pe scara tribunalului”, ,,cum să ții o pledoarie cu mască facială într-o sală goală după o oră de stat la coadă la 30 de grade Celsius”, etc.

În alte țări, avocații protestează în frunte cu cei care îi conduc, țin rândurile strâns uniți în jurul unor principii, apără timpul și demnitatea avocaților. La noi, în România mioritică, timpul vieții unui avocat se poate risipi la cozi fără nici o problemă., în mod gratuit, inutil, inuman și nedemn.

Noroc că de azi vom sta la coadă cu masca pe figură și cei care trec pe lângă cozile profesionale nu ne pot recunoaște, evitând asfel să murim de rușinea celor care ne conduc înspre rușinea noastră.

Mă adresez avocaților care stau la coadă: solicitați ca barourile să ia măsuri împotriva statului la coadă! Indignarea personală nu are valoare dacă nu se unește cu indignarea întregului corp profesional. Corpul profesional are forța de a impune reguli, individual suntem călcați în picioare. Așadar solicit luarea de măsuri, iar dacă nu le puteți lua, nu doriți sau nu găsiți o cale de a ne apăra demnitatea, plecați și lăsați pe alții în loc! M-am săturat ca justiția să spargă semințele în capul meu! Vreau să intrăm în clădirile justiției ca orice alt profesionist care exercită o profesie juridică!

Text de av. Adina Lincă

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina