CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Dumitru ”Puiu” Mironescu, un interlop din Piata Neamț, a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar nu i s-au acordat daune morale. Potrivit CEDO: ”constatarea unei încălcări constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.” Reclamantulu i s-a încălcat dreptul la vot.
„Pe 11 decembrie 2016, în timp ce mă aflam în Penitenciarul Iaşi, nu mi s-a permis să votez la alegerile organizate atunci, pe motiv că nu mă aflam pe teritoriul biroului electoral de care aş fi aparţinut. Pe 12 decembrie 2016, am făcut o plângere la judecătorul delegat deoarece mi-a fost încălcat dreptul de a vota. Pe 21 decembrie 2016, plângerea mea a fost înaintată procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Pe 8 mai 2017, Parchetul a închis dosarul, pe motiv că în cauză nu a fost comisă vreo infracţiune“, arăta Mironescu în cererea depusă la CEDO.
Extras din hotărârea CEDO:
”Curtea observă că douăsprezece din cele patruzeci și două de circumscripții electorale de pe teritoriul României nu au un centru de detenție (a se vedea paragraful 16 de mai sus). În plus, este fără îndoială că un centru de detenție nu poate fi considerat ca locul de reședință al unui deținut în scopul alegerilor. Rezultă că oricărui deținut care, la fel ca și reclamantul, își are reședința într-una dintre cele douăsprezece circumscripții electorale fără un centru de detenție, i se va interzice în mod automat să voteze în timpul detenției. O astfel de situație nu poate fi interpretată ca fiind compatibilă cu dispozițiile Convenției. Convenția este menită să garanteze drepturi care sunt practice și efective și nu teoretice și iluzorii (a se vedea, printre alte autorități, Del Río Prada împotriva Spaniei [GC], nr. 42750/09, § 88, CEDO 2013 și Dvorski împotriva Spaniei [GC], nr. Croația [GC], nr.25703/11, § 82, 20 octombrie 2015), iar statele trebuie să se asigure că circumstanțele particulare ale alegătorului sunt luate în considerare la organizarea sistemului electoral.
Cu toate acestea, nu este clar dacă și cum sa procedat astfel în prezenta cauză.
Deși Guvernul a susținut că reclamantul ar fi trebuit să solicite mutarea locului său de reședință la Iași (a se vedea paragraful 33 de mai sus), acesta nu a oferit nicio explicație convingătoare cu privire la cât de realiste ar fi fost o astfel de acțiune. Potrivit legii aplicabile, solicitantul ar fi trebuit să furnizeze un contract de închiriere, o declarație a unei gazde care dorește să-l primească sau un raport al unui polițist care să ateste că locuia efectiv în Iași . Curtea nu este convinsă că un deținut în situația reclamantului ar putea prezenta astfel de documente pentru orice adresă din afara închisorii. Astfel, sarcina impusă reclamantului pare să fi fost disproporționat de mare.
În același sens, Curtea observă că posibilitatea deținuților de a solicita să fie transferați într-un centru de detenție situat în circumscripția electorală a reședinței sale rămâne pur speculativă în acest sens. în măsura în care legea nu prevede clar acest lucru. Mai mult, situația în care s-a aflat reclamantul – subiect de transferuri multiple în închisori aparținând diferitelor circumscripții electorale (a se vedea paragraful 5 de mai sus) – face ca o asemenea cerere să pară imprevizibilă. În orice caz, această opțiune rămâne iluzorie pentru solicitantul, a cărui reședință este într-o circumscripție electorală care nu are un centru de detenție
Curtea admite că legea nu poate ține seama de fiecare caz individual și că, în anumite împrejurări, aplicarea unei reguli generale la un caz individual ar putea echivala cu o încălcare a Convenției (a se vedea Shindler, citată mai sus, § 105 cu referințe suplimentare). Cu toate acestea, nu poate decât să constate cu îngrijorare că, în statul pârât, capacitatea unui deținut de a-și exercita dreptul de vot (când nu este restricționată de instanță) devine un act complet aleatoriu, în totalitate în afara controlului persoanei în cauză și exclusiv în mâinile autorităților.
În sfârșit, fără a pune în discuție validitatea unei restrângeri teritoriale ca atare , împrejurarea că în statul pârât s-au găsit soluții pentru ca nerezidenții și personalul militar și de poliție din străinătate să poată vota într-o circumscripție electorală diferită de cel al domiciliului sau reședinței lor, arată că cerința de reședință nu era esențială în sistemul electoral actual.
Curtea recunoaște că nu este rolul său să indice Guvernului pârât care ar fi cea mai bună soluție pentru a permite deținuților aflați în situația reclamantului să voteze. Cu toate acestea, nu poate decât să remarce că mai multe aranjamente diferite sunt posibile și au fost deja puse în aplicare în cele treizeci și unu dintre statele membre chestionate în scopul prezentei cereri . În consecință, sarcina statului de a asigura exercitarea dreptului de vot deținuților aflați în situația reclamantului nu pare insurmontabilă.
În aceste împrejurări, în pofida marjei de apreciere acordată statelor în acest domeniu și ținând cont de consensul european conform căruia deținuților aflați în situația reclamantului li se permite să își exercite dreptul de vot, Curtea consideră că Guvernul pârât nu a furnizat informații relevante. și suficiente motive pentru a demonstra că restrângerea dreptului de vot al reclamantului a fost proporțională.
În consecință, a existat o încălcare a articolului 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție.”
