CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Prin hotărârea Camerei din data de 9 februarie 2021 în cauza N.Ç. contra Turciei (cererea nr. 40591/11) Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolelor 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) și 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cazul se referea la nereguli în procesul penal pornit împotriva unui număr de persoane acuzate de infracțiuni de prostituție în legătură cu un copil de paisprezece ani.
Curtea a constatat lipsa de sprijin pentru reclamantă, neprotejarea acesteia împotriva inculpaților, reconstrucția inutilă a incidentelor de viol, repetatele examinări medicale, lipsa unui mediu calm și sigur la audieri, lipsa evaluării consimțământului victimei, durata excesivă a procedurii și, în cele din urmă, faptul că două dintre acuzații s-au prescris, echivalând cu un caz grav de victimizare secundară a reclamantei.
Comportamentul autorităților naționale a fost incompatibil cu obligația de a proteja un copil care a fost victima exploatării și abuzului sexual.
Fapte principale
Reclamanta, N.Ç., este cetățean turc, născut la 2 ianuarie 1990 și locuiește la Istanbul (Curcan). În iulie 2002, două femei au forțat-o pe N.Ç. să lucreze ca o prostituată cu ele. La 8 ianuarie 2003 N.Ç. a depus o plângere împotriva ambelor femei și împotriva bărbaților cu care a întreținut relații sexuale. Procurorul Mardin a deschis o anchetă penală. Poliția a identificat douăzeci și opt de suspecți. N.Ç. a fost supus mai multor examene medicale.
Între 14 și 21 ianuarie 2003, douăzeci și șapte de suspecți au fost puși în arest preventiv de către judecătorii de instrucție de la diferite instanțe. La 20 ianuarie 2003, procurorul a depus un act de acuzare împotriva a douăzeci și opt de persoane sub acuzația de viol a unei fete în vârstă de sub cincisprezece ani, „lipsire de libertate pentru împlinirea dorințelor sexuale ”, incitare la prostituție și implicare în lipsire de libertate.
La 24 ianuarie 2003, Curtea de Mize Mardin a confirmat decizia de plasare a douăzeci și șapte de suspecți în arest preventiv și a decis să organizeze o audiere. N.Ç., părinții ei și Agenția pentru Protecția Copilului, atașat la Ministerul Afacerilor Familiei, s-au alăturat procesului penal în calitate de părți civile.
La 24 februarie 2003, N.Ç., tatăl ei, douăzeci și opt de inculpați și reprezentanții părților s-au prezentat la ședința din fața instanței de Assize Mardin. Având în vedere caracterul sensibil al cauzei, publicul a fost exclus din sala de judecată.
În aceeași zi rudele anumitor inculpați au atacat-o pe N.Ç. și pe reprezentanții săi și au părăsit clădirea instanței după ședință. Nu s-a dat niciun răspuns la cererea avocaților săi pentru luarea unor măsuri de protecție.
La 14 mai 2003, Curtea de Assize a respins o nouă cerere a reprezentanților N.Ç., care ceruseră ca procesul să fie transferat în altă parte din motive de siguranță. Cu majoritate, a decis și eliberarea unui număr de șaisprezece inculpați. La 15 mai și 26 iunie 2003, inculpații rămași au fost eliberați.
La 28 septembrie 2010, la închiderea celei de-a treizeci și cincea ședințe, Curtea din Assize Mardin i-a achitat pe trei dintre inculpați de acuzația de violare a unui minor, din lipsă de probe. În ceea ce privește acuzația de „lipsire de libertate pentru îndeplinirea dorințelor sexuale” pentru fiecare dintre locațiile în care N.Ç. a fost reținută, Curtea Assize a reclasificat infracțiunile și a considerat că N.Ç. consimțise să rămână în acele locații. A constatat în plus că termenul de prescripție legală pentru răspunderea penală în ceea ce privește „lipsirea de libertate consimțită” expirase și a eliminat această parte a acuzațiilor pentru toți inculpații. De asemenea, a eliminat acuzația de incitare la prostituție pentru trei dintre inculpații care cooperaseră cu cele două femei, E.A. și T.T.
De asemenea, Curtea din Assize a statuat că actele sexuale cu un copil cu vârsta sub 15 ani erau interzise în totalitate conform articolului 414 din fostul Cod penal, aplicabil faptelor cauzei, dar că dacă victima a consimțit, primul paragraf al acelei dispoziții urma să fie aplicat; doar al doilea paragraf a fost clasificat drept versiune care constituitie o infracțiune. În lumina unui raport psihiatric raport, Curtea de Asize a considerat că participarea lui N.Ç. la anumite fapte nu fusese „total nedoriăt” și că nu există dovezi care să permită concluzia că inculpații au forțat-o să acționeze la ceea ce aceasta a făcut.
În consecință, Curtea de Assize a decis să aplice articolul 414 primul paragraf, aplicând pedeapsa minimă prevăzută în această dispoziție, tuturor inculpaților, cu două excepții, impunând diferite pedepse cu închisoarea în temeiul diferitelor dispoziții ale Codului de mai sus.
La 13 martie 2003 N.Ç. a fost plasată într-o instituție specializată pentru protecția copilului din Malatya. Ea a fost ulterior transferată la o instituție similară din Adana pentru monitorizare psihiatrică și ulterior a fost mutată la Istanbul. Această măsură a continuat să se aplice până la vârsta majoratului.
Plângeri și procedură
Bazându-se pe articolele 3 (interzicerea tratamentului inuman sau degradant), 6 (dreptul la un proces echitabil), 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) și 13 (dreptul la o cale de atac eficientă) din Convenție, reclamanta s-a plâns că nu a primit niciun sprijin profesional în timpul procedurii, că fusese umilită în fața inculpaților și că fusese amenințată de aceștia cu acceptul autorităților judiciare. Ea s-a plâns, de asemenea, că două acuzații au fost ridicate ca fiind prescrise și că pedepsele inculpaților au fost atenuate din motive de bună conduită la audieri. Ea a considerat că nu a fost protejată în timpul procedurii, și că acele proceduri au fost ineficiente atât din cauza duratei, cât și a rezultatului.
Bazându-se pe articolul 14 (interzicerea discriminării), ea a pretins că a fost discriminată pe motiv de gen.
Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 25 martie 2011.
Decizia Curții
Articolele 3 și 8 din Convenție
Curtea a observat că plângerile din acest caz se refereau, în primul rând, la protejarea integrității personale a reclamantei în cursul procedurilor penale privind abuzul sexual împotriva ei și, în al doilea rând, la eficacitatea anchetei. Nu s-a contestat faptul că pragul de greutate necesar pentru a declanșa articolul 3 al Convenției a fost atins în cazul solicitantului.
În ceea ce privește lipsa de sprijin pentru reclamantă, Curtea a menționat că, în depunerea plângerii acesteia la 8 ianuarie 2003 până la 12 mai 2004, reclamanta nu a fost în niciun stadiu însoțită de un asistent social, un psiholog sau orice fel de expert, fie în fața poliției, fie a procurorului public sau în timpul ședințelor din fața Curții Assize. Prin urmare, Curtea a concluzionat că reclamanta nu fusese asiatată în mod adecvat în timpul procedurii în cauză.
În ceea ce privește eșecul de a proteja reclamanta împotriva inculpaților, Curtea a menționat că nu au fost luate măsuri pentru a separa reclamanta de inculpați în timpul audierilor înaintea Curții din Assize. La mai multe audieri, până la 26 iunie 2003, reclamanta fusese plasată vizavi de agresori săi și fusese obligată să povestească în detaliu amenințările și violurile la care fusese victimă. Nu exista nicio indicație în dosarul cauzei că ea ar fi solicitat această confruntare sau că aceasta a fost necesară pentru exercitarea adecvată și eficientă a drepturilor la apărare. În consecinţă, Curtea a considerat că autoritățile nu au efectuat un exercițiu adecvat de echilibrare și că nu au protejat reclamanta de inculpații implicați în acest caz grav de prostituție și abuz sexual împotriva unui copil cu vârsta sub cincisprezece ani.
În ceea ce privește incidentele de viol, la dosarul cauzei nu există, de asemenea, nimic care să explice de ce reconstrucția evenimentelor menite să stabilească pozițiile în care au avut loc actele sexuale au fost necesare pentru stabilirea faptelor sau caracterizarea lor în drept. Aceste audieri au fost extrem de traumatice pentru solicitant iar simplul fapt că s-a decis să aibă loc fără public a fost insuficient pentru a proteja reclamanta de prejudiciul adus demnității sale și să evite invazia în vieașa sa privată. În opinia Curții, aceste audieri au afectat negativ integritatea personală și a depășit substanțial nivelul de disconfort inerent în prezentarea mărturiei ca victim a exploatării și abuzului sexual. În consecință, acestea nu ar putea fi în niciun fel justificate de cerințele unui proces echitabil pentru inculpați.
În ceea ce privește examinările medicale, Curtea a menționat că reclamanta a fost examinată în zece ocazii la cererea autorităților judiciare. Acest număr excesiv și inexplicabil de examenele medicale, multe dintre ele extrem de intruzive, reprezentau interferențe inacceptabile cu integritatea fizică și psihologică a victimei.
În ceea ce privește lipsa de securitate, la încheierea audierilor reclamanta fusese confruntată cu atitudinea agresivă a rudelor inculpaților, în măsura în care la 24 martie 2003 a a fost necesară o escortă de poliție pentru a-i permite să părăsească orașul. Se pare că autoritățile nu au luat măsuri preventive în acest sens. În mod similar, dosarul cauzei nu oferea nicio perspectivă asupra motivului pentru care Curtea din Assize a refuzat transferarea procesului în altă parte, în ciuda faptului că aceasta este o practică obișnuită în cazurile penale sensibile.
Când a fost vorba de evaluarea consimțământului victimei, Curtea a observat că, în practică, atribuirea greutății echivalente unui consimțământul a unui copil cu vârsta sub cincisprezece ani și cu cea a unui adult nu era sub orice circumstanțe permisă în contextul unui caz care implică exploatare și abuz sexual. În opinia Curții, ancheta și concluziile sale trebuiau să se concentreze în primul rând pe problema lipsei de consimţământ. Cu toate acestea, instanțele naționale au acordat o pondere decisivă pe consimțăântul reclamantei în constatarea aplicării primului paragraf al articolului 414 din Codul penal, fără a indica de ce presupusele amenințări și violențe din partea E.A. și T.T., și plățile efectuate de către inculpații rămași nu au fost constatate că îndeplinesc criteriile stabilite în al doilea paragraf al acestui articol. Acesta din urmă prevedea pedepse mai mari cu închisoarea, referindu-se la „forță, violență sau amenințări ”și„ frauduloase înseamnă a face victima incapabilă să reziste ”.
În consecință, Curtea a menționat că autoritățile judiciare au depus eforturi mari pentru a evita aplicarea articolului 414 § 2, care prevedea pedepse mai mari cu închisoarea și nu arătase nici o preocupare în niciun stadiu pentru vulnerabilitatea solicitantului, care avea sub cincisprezece ani în momentul evenimentelor.
Această interpretare, care nu ținuse cont de vârsta victimei, era complet în contradicție cu o evaluarea obiectivă a contextului sensibil al cazului și cu protecția unui copil care a fost victimă a exploatării sexuale.
În ceea ce privește eficacitatea anchetei, Curtea a observat că procedurile penale au avut o durată de aproximativ unsprezece ani și că cazul a fost examinat de patru ori în două niveluri de jurisdicție. De asemenea, a remarcat faptul că numărul inexplicabil al examenelor medicale au provocat întârzieri considerabile în procedură. A existat o perioadă de inactivitate inexplicabilă între iulie 2005 și iunie 2010 și nu a fost oferită nici o explicație pentru această perioadă de timp în care cazul fusese pe rol în fața Curții de Casație.
În sfârșit, Curtea a observat că acuzația de lipsire de libertate pentru toți inculpații și acuzația de incitare la prostituție cu privire la unul dintre ei, fuseseră eliminate ca prescrise. Instanța prin urmare, a considerat că, conduita autorităților judiciare a fost total incompatibilă cu cerința de promptitudine și diligență în cazul de față, care ar fi justificat o atenție specială și prioritate absolută pentru a asigura protecția unui copil.
Curtea a considerat că lipsa de sprijin pentru reclamantă, eșecul de a o proteja împotriva inculpaților, reconstrucția inutilă a incidentelor de viol, repetatele examinări medicale, lipsa unui mediu calm și sigur la audieri, lipsa evaluării consimțământul victimei, durata excesivă a procedurii și, în cele din urmă, faptul că două dintre acuzații au fost prescrise, echivalează cu un caz grav de victimizare secundară a reclamantului.
Comportamentul autorităților naționale a fost incompatibil cu obligația de a proteja un copil care fuseseră victima exploatării și abuzului sexual.
În sfârșit, Curtea a considerat că îmbunătățirile aduse sistemului judiciar turc începând cu 2005 nu au fost relevante în cazul de față, deoarece, în afară de faptul că reclamanta a fost asistată de un psiholog când a depus mărturie la comisie la 12 mai 2004, aceleași modificări nu au fost aplicate în cazul reclamantei.
Prin urmare, Curtea a considerat că prin modul în care au fost desfășurate procedurile nu a fost a asigurată aplicarea efectivă a legii penale ducând la încălcarea valorilor protejate de Articolele 3 și 8 din Convenție.
Articolul 14
Plângerea reclamantulei privind discriminarea pe motive de gen, depusă la 1 decembrie 2018, a fost respinsă ca tardivă, deoarece procedura în cauză se încheiase în ianuarie și martie 2014.
Satisfacție echitabilă (articolul 41)
Curtea a considerat că Turcia trebuie să plătească reclamantei 25.000 de euro (EUR) cu titlu de daune morale și 3.000 EUR pentru costuri și cheltuieli.
Hotărârea este disponibilă doar în limba franceză.
