fbpx

Ce trebuie să facă cetățenii care au fost sancționați între 3 aprilie și 6 mai pentru încălcarea Ordonanțelor militare

După ce Curtea Constituțională declarat neconstituționale amenzile mărite prin OUG 34/2020, aplicate pentru încălcarea Ordonanțelor militare, cetățenii sancționați din 3 aprilie, când au intrat în vigoare noile amenzi, până în 6 mai trebuie să le conteste în instanță pentru a le anula.

”S-a deschis calea plângerii contravenționale cu mari șanse de câștig, inclusiv pentru cei care s-au grăbit și au achitat jumătate din cuantumul amenzii aplicate prin actul sancținator. Trebuie reținut că decizia CCR nu duce la anularea din oficiu a proceselor verbale de constatare a contravenției, ci acestea se vor putea anula prin intermediul instanțelor de judecată din raza teritorială a locului unde au fost săvârșite faptele contravenționale.”, spune avocat Adina Lincă din Baroul Cluj.

Primul pas pe care contravenientul trebuie să-l facă este să contacteze un avocat, căruia trebuie să-i transmită copia procesului verbal de constatare a contravenției și pe cea a actului de identitate. Cheltuielile de judecată vor fi recuperate după admiterea plângerii.

Potrivit art. 19 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate, se taxează cu 20 lei. Pe lângă această taxă judiciară de timbru, se va achita și onorariul convenit cu avocatul, onorariu care, împreună cu taxa judiciară de timbru, în situația admiterii plângerii contravenționale, se vor recupera de la intimat (Poliția, Jandarmeria) după ce hotărârea instanței de anulare a procesului verbal va râmâne definitivă.

Termenul de contestație este de 15 zile de la data la care ați primit sub semnătură procesul verbal sau de la data la care vi s-a comunicat prin poștă. Amintim că prin Decretul Prezidențial de instaurare a stării de urgență, s-au suspendat termenele de decădere, dar ar putea exista o problemă de interpretare, explică avocat Adina Lincă pentru Clujust.ro:

”Dacă Decretul nr. 195/2020 de instituire a stării de urgență a suspendat (cu mici excepții) toate termenele, se deduce că inclusiv și termenul de 15 zile de contestare a proceselor verbale a fost suspendat, practic începând cu data de 31 martie 2020, data intrării în vigoare a Ordonanței nr. 34/2020 și până la sfârșitul stării de urgență, termenul nu a curs. Deci se pot contesta cu succes și amenzile aplicate după data de 31.03.2020 chiar dacă termenul de contestare menționat în cuprinsul procesului verbal este calendaristic împlinit.

O a doua interpretare ar putea fi aceea că termenul de 15 zile s-a scurs (adică nu a operat suspendarea) și atunci plângerea contravențională ar putea fi respinsă ca tardiv introdusă, dar să sperăm că instanțele țin cont că au fost suspendate termenele de decădere”, a precizat Adina Lincă.

Aceasta îi îndeamnă pe toți cetățenii sancționați în temeiul textului de lege declarat neconstituțional să recurgă la calea formulării de plângeri contravenționale, dar să aibă în vedere un aspect: ”Nu este recomandabil să-și formuleze singuri, cu ajutorul atotștiutorului Google, plângerile, deoarece judecătorii nu sunt obligați să admită plângerile, ci trebuie convinși că au motive suficiente pentru a pronunța soluții favorabile petenților!”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina