Acasă » EXAMENE-CONCURSURI » Candidații de la examenul pentru Barou fac haz de grilele de la drept penal. Se anunță un val de contestații

Candidații de la examenul pentru Barou fac haz de grilele de la drept penal. Se anunță un val de contestații

Candidații de la examenul pentru Barou fac haz de unele subiecte de la materia drept penal, criticând atât răspunsuri cât și exprimări din conținutul întrebărilor. Tinerii se arată indignați și uimiți că cei care au compus subiectele au scris ”favorizarea infractorului”, în loc de ”favorizarea făptuitorului”, cum este în codul penal. Se anunță un val de contestații cu pribire la beremele de corectare.

Clujust a cules de pe Facebook câteva dintre părerile exprimate la cald după ieșirea din săli de către cei care au susținut astăzi examenul pentru intrarea în profesia de avocat ca stagiar:

”O comedie de examen. După acest test, de astăzi, mă întreb doar cine sunt cei care au elaborat strategia subiectelor pentru examen. Nu de altă, dar măcar să mă pot feri de serviciile eventualului avocat cu peste 10 ani experiență. Vin candidați de peste tot din țară, posibil cu ultimul leu in buzunar, cu speranța că după luni de zile de studiu au o cale echitabilă de a promova. Astăzi m-am simțit ca atunci când te duci in vizita la o rudă, care nu prea te are la inimă, îți deschide ușa, te așează la masă, îți dă un pahar cu apă și apoi stă cu un ochi pe ceas, să îți vina ora de plecare.”

”Știi care este problema ? Că se discută doar pe forum sau pe la colțuri, dar nimeni nu are inițiativa concretă de a contesta real, și eficient, această batjocură de examen ! Suntem doar “donatori” de taxe pt examen, iar în rest, suntem tratați ca ultimii incompetenți ! ”

”Dupa examenul asta, am asa impresia ca cineva a compus grilele, altcineva a raspuns la ele si din greseala ne-au dat ca barem de corectare ce a raspuns tertul.”

”Fac un apel către băieții care fac grile la penal pentru admitere: pe viitor ori mai citiți niște cărți ori puteți copia grile de la sfârșit din cărțile lui Udroiu. Nu de alta dar mereu dați cu penalul de pamant… și nu, nu il faceți greu, îl faceți doar prost! Mersi”

”La penal mi s-a părut foarte foarte rău. Grile pe barem greșite în mod evident, sper că anul ăsta vor avea mai multă disponibilitate să corecteze erorile.”

”Dacă eu în facultate spuneam la vreun seminar “favorizarea infractorului” nu sunt sigură că mai vorbeam astăzi cu voi. Nu cred că e vorba de ce și pe cine avantajează. Pe mine, personal, nu mă salvează grila asta, dar am niște pretenții de la un astfel de examen și de la o astfel de comisie.”

”A fost comic, mai ales că s-a mai anulat o grilă pe chestiunea asta în 2014. Asta nu ar trebui anulată pentru că ar fi în avantajul celor care au greșit. Pentru că și cu infractor și cu făptuitor, tot concurs trebuia văzut acolo. Dacă se anulează pt că cineva nu memorează denumirea marginală a infracțiunii, practic cei care nu știu că în cazul ăsta se reține concurs, vor avea o grilă în plus. Atunci se impunea anulată pentru că era o a doua variantă și nu puteai deduce dacă e o omisiuni a celui care face grile sau o capcană.”

”Daca ei nu sunt in stare sa retina” favorizarea faptuitorului” ce pretentii sa avem la urnalistii care spun “omor din culpa” la fel am pus si eu b ,considerand c ul o capcana”

”Unii din greșeli învață, ei se pare că nu! :))”

Se pregătesc contestații

Contestațiile la barem pot fi depuse până în 1 septembrie, ora 18, astfel că cei numulțumiți au început să le motiveze. Unul dintre cele mai contestate subiecte este următorul:

”Inculpatul a fost trimis în judecată, reținându-se că împotriva acestuia a formulat plângere penală fosta soție pentru abandon de familie, deoarece în perioada mai-august 2016, pe parcursul a 4 luni, acesta nu a achitat pensia de întreținere stabilită prin hotarâre judecătorească în favoarea celor doicopii minori ai inculpatului, în vârstă de 11, respectiv 12 ani. Inculpatul a arătat și s-a dovedit că în cele 4 luni copiii au fost în grija sa, mama lor fiind plecată la muncă în străinătate. Față de această stare de fapt:

A. inculpatul răspunde pentru o singură infracțiune de abandon de familie în forma continuă;
B. inculpatul răspunde pentru două infracțiuni de abandon de familie;
C. inculpatul ar putea fi achitat pentru că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
Răspuns: AC”

O absolventă și-a motivat contestația în felul următor: ”Opinez că variantele A și C se exclud dat fiind faptul că nu poți fi tras la răspundere penală pentru o infracțiune și în acelși timp să fii achitat pentru aceeași faptă pe motiv că aceasta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

Într-adevăr, una dintre condițiile infracțiunii este ca fapta să fie săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, iar dacă această condiție nu este îndeplinită făptuitorul nu va mai putea fi tras  la răspundere penală, instanța putând dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală.

Varianta de la litera A este exclusă dat fiind faptul că din datele speței nu reiese reaua-credință a făptuitorului, condiție esențială pentru a se reține tipicitatea infracțiunii prevăzute la art. 378 Cod Penal”

Seminarist și judecător: ”trebuie sa recunoasteti ca ati invatat “lucruri noi” la penal, citind baremul”

Judecătoarea Roxana Dan de la Judecătoria Cluj-Napoca, care este și seminarist la Facultatea de Drept UBB Cluj, a sesizat, la rândul ei, probleme la drept penal, cu toate că judecă în civil și predă procedură civilă. Aceasta a scris o postare pentru foștii ei studenți:

”Dragilor, Procedura civila nu a pus probleme azi, dar trebuie sa recunoasteti ca ati invatat “lucruri noi” la penal, citind baremul:) Ar fi amuzant daca nu ar fi foarte trist..iar ne lasa impresia ca nu citesc acelasi cod ca si noi! Stiti ce va spuneam ca intotdeauna castiga reclamantul cand i se respinge actiunea? Dreptul la calea de atac:) Acelasi zambet, usor trist!”

Subiectele de la examenul pentru avocatură 2018

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina