Unul dintre avocații fraților Tate, Alexandru Rîșniță din Baroul Cluj, ne dă asigurări că cei doi ce vor întoarce din SUA, având în vedere că 70% din probele din primul dosar au fost anulate, iar, în luna mai, măsura controlului judiciar va înceta de drept.
Avocatul Alexandru Rîșniță a declarat pentru Clujust.ro că ridicarea interdicției de a părăsi România pentru frații Andrew și Tristan Tate era previzibilă, având în vedere că aceștia sunt cetățeni străini reținuți în țară de peste 868 de zile.
Această decizie survine în contextul în care aproximativ 70% din probele din primul dosar, retrimis la Parchet, au fost anulate, iar în dosarul al doilea Curtea de Apel București a concluzionat, cu ocazia respingerii propunerii de arestare preventivă, că faptele descrise nu există nici măcar la nivel de suspiciune rezonabilă. Potrivit avocatului, declarațiile a două persoane vătămate au fost excluse, iar acestea au refuzat ulterior să mai colaboreze cu DIICOT, ignorând citațiile primite.
„Aceasta a fost a treia solicitare de revocare a interdicției de călătorie. În luna mai, măsura controlului judiciar va înceta de drept, întrucât se atinge limita maximă legală de doi ani. Incă de vara trecută intenționau să călătorească în SUA, după decesul unei mătuși și al unei bunici”, a explicat Rîșniță.
Acesta a infirmat orice speculație privind o posibilă implicare a administrației Trump în ridicarea restricției, calificând astfel de afirmații drept nefondate: „Nici vorbă de așa ceva. Personal, cred că verificãrile ar trebui să vizeze eventuala implicare a administrației Biden cu ocazia arestării lor”.
În continuare, avocatul a subliniat că, pe parcursul carierei sale, a întâlnit cel puțin o sută de cazuri în care procurorul a revocat măsuri similare și a menționat că, în cazul fraților Tate, au fost ridicate în timp nu mai puțin de 12 astfel de interdicții de a lungul timpului.
„Discut zilnic cu ei aspecte juridice. Mă aștept ca cele două dosare să fie clasate și, cel mai probabil, reunite fiind într-un singur dosar. Sunt complet nevinovați. În data de 23 martie se vor întoarce din Statele Unite, având deja avion închiriat. Pe 24 martie trebuie să fie prezenți la semnătura pentru controlul judiciar. Mereu au respectat legea şi o vor respecta şi în continuare”, a concluzionat avocatul.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

