După ce într-un proces de la Tribunalul Cluj, la care se umple sala de fiecare dată, s-au stabilit dinainte trei termene în mai puțin de o lună, iar un stagiar a fost confirmat cu COVID-19, avocatul Călin Budișan se revoltă la adresa judecătorilor, care, după plexiglas, îi supun la risc pe cei din săli și la adresa Consiliului Baroului Cluj, care nu face nimic pentru a încerca să stopeze asta.
Avocatul Călin Budișan nu înțelege graba din unele dosare în acest context de pandemie, susținând că avocații îți riscă viața în sălile aglomerate: ”E inadmisibil să ne riscăm viața pentru graba nejustificată a unor judecatori. In cauze în care nu e risc de prescripție și sunt pe rol de 5 ani, avem in 6 săptamani 4 termene de judecă si aproximativ 20 de martori de audiat. Noi stăm 20 de oameni în 20 metri pătrați și judecătorii stau după plexiglas protejați și sar să nu se apropie oamenii de ei”
Și e inadmisibilă pasivitatea Consiliului Baroului Cluj, care ar trebui să ia poziție dură și să ceară să fie judecate doar cauzele urgente – măsuri preventive etc, să fie limitat numărul de martori, să fie aerisite sălile, termene lungi in cauzele fără risc de prescripție.
Există o precipitare și o grabă nejustificată a unor judecători care cheamă 7 martori plus zeci de oameni participanți, cu un risc major de imbolnăvire, de răspandire a virusului si de periclitare a vieții. Este gratuită și inexplicabilă atitudinea unor instanțe si a conducerii Baroului, care nu sunt preocupate de un interes comun: protejarea sanătății si a vieții!
Sunt indignat și nevoit sa iau atitudine, căci ajungem să fim nevoiți să facem dovada pandemiei mondiale si a riscului major de notorietate pentru toate țările europene. Se inchide Ăarlamentul European si noi mergem la patru termene in 6 săptămâni cu 20 de martori la o cauza din 2015. Si exemplele sunt multiple, din păcate”, spune Budișan.
Avocat stagiar, confirmat cu Covid, refuzat la internare pentru că nu sunt locuri
Un stagiar al avocatului Budișan a așteptat trei zile o Ambulanță pentru a fi testat căci se simte rău. Testul a ieșit pozitiv, dar nu poate fi internat. ”Un stagiar de-al meu, Cristian Gândac, mă sună evident bolnav cu febră 39 și cu refuz de internare din cauză lipsei de locuri în spitale. Tânărul este într-o panică de nedescris și noi grăbim judecățile în pandemie, fără nici un termen imperativ impus de vreo normă sau situație. Dumnezeule mare, ajută-ne să ne trezim înainte să fie prea târziu pentru mulți!”, a conchis Călin Budișan.
După ce au aflat de testul pozitiv al stagiarului, toți avocații de la cabinetul lui Budișan se testează. ”Nu ne obligă nimeni să ne testăm și nu ne platește nimeni testele, dar o facem pentru siguranța celorlalți”, spune avocatul.
Un alt avocat, Vasile Gere, a avut ”noroc” și a prins loc la ATI Mureș.