Un autocar s-a răsturnat în zona localității Dumbrava, între Cluj și Oradea.
UPDATE 4 IPJ Cluj a transmis informații complete:
”La data de 31 august a.c., în jurul orei 16.15, a fost înregistrat un accident de circulație pe DN1 E60, în localitatea Dumbrava, fiind implicat un autocar.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 44 de ani, aflat la volanul unui autocar în care se aflau 20 de pasageri, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, vehiculul răsturnându-se în afara părții carosabile.
În urma evenimentului, din nefericire, un bărbat de 72 de ani a decedat, iar 9 persoane au fost transportate la spital.
Totodată, la fața locului a fost solicitată intervenția elicopterelor SMURD, pentru acordarea îngrijirilor suplimentare.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
La aceasta ora traficul este deviat prin DJ108C, fiind dirijat de politisti.”
UPDATE 3 Din păcate, a fost declarat decesul unui bărbat de aproximativ 70 de ani.
UPDATE 2 ”Un bărbat se afla în stop cardio-respirator și se aplică manevre de resuscitare. Celelalte persoane implicate în accident sunt conștiente și cooperante. Se efectuează triajul victimelor în vederea transportului la spital. Pană acum, nicio persoană nu au fost transportată la spital. Au aterizat și cele două elicoptere SMURD pentru a sprijini partea medicală”, a transmis ISU Cluj.
UPDATE ”Din primele date, în autocar se aflau 20 de persoane. Una este încarcerată, iar salvatorii lucrează pentru extragerea acesteia.”, au revenit reprezentații ISU Cluj.
Știrea inițială
”Circulația este complet întreruptă în localitatea Dumbrava, pe sensul de mers dinspre Oradea spre municipiul Cluj-Napoca, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un autocar.
La fața locului intervin de urgență echipaje medicale, precum și echipaje de poliție pentru efectuarea cercetărilor.”, a transmis IPJ Cluj
”A fost anunțat un accident rutier în localitatea Dumbrava, cu un autocar implicat. În acesta erau 30 de persoane, iar din primele date s-a răsturnat.
Având în vedere natura evenimentului și numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Cluj a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
La fața locului, la acest moment, au fost alocate 3 mașini de stingere, 2 echipaje de descarcerare, 4 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SAJ, 2 autospeciale pentru transport victime multiple și 2 elicoptere SMURD.”, a transmis ISU Cluj.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



