Andrew Tate a solicitat, de unul singur, să fie eliberat pe cauțiune și să fie plasat sub control judiciar sau in arest pe cauțiune.
“Este o cerere simplă separată față de cererile de extindere, de prelungire a mandatului de arestare preventivă. Această cerere este formulată în această procedură de către apărătorii inculpaților sau inculpat prin apărător. E o oportunitate acum să cerem înlocuirea cu controlul judiciar pe cauțiune. Acesta este primul demers judiciar efectiv făcut de apărare, în sensul în care, să preluăm noi inițativa față de mersul actual al anchetei, care am observat că stagnează de mai bine de două luni și jumătate”, a declarat Ioan Gliga, unul din avocații fraților Tate, pentru Realitatea.net
Tot astazi ar putea fi analizat si dosarul medical al lui Andrew Tate. Acesta a fost scos din arestul preventiv vineri, 10 martie, și dus la o clinică privată din Capitală.
Tristan Tate va merge și el la instanță cu cerere de înlocuire a măsurii în 15 martie.
Amintim că fraţii Tate au fost arestați preventiv în 29 decembrie, fiind acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane și viol.