Gigantul aviatic American Airlines a avut un singur proces în România, la Cluj. Compania americană a fost dată în judecată de un clujean într-un proces pe răspundere civilă delictuală, în care s-au cerut despăgubiri materiale și morale ca urmare a anulării unui zbor de la New York. Acțiunea a fost respinsă definitiv. Mai jos aveți motivarea Tribunalului Specializat Cluj.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 800/R/2016 -TRIBUNALUL SPECIALIZAT CLUJ

TRIBUNALUL

Deliberând, constată că:

Prin sentința civilă nr.11191/2015, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 26.11.2015, în dosarul nr. 7804/211/2015, s-a admis excepția necompetenței internaționale a instanțelor române și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul L. Ioan, cu domiciliul procesual ales în Sinnicoara, …, în contradictoriu cu pârâta American Airlines Inc, cu sediul ales în Cluj-Napoca, Calea Dorobanților, nr.18-20, ….., ca nefiind de competența jurisdicției române

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit art.248 alin.(1) N.C.P.C. Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Reclamantul a formulat o cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de despăgubiri (daune materiale și morale), cauzate în urma anulării zborului New York-Budapesta din data de 6 iunie 2012, invocând răspunderea civilă delictuală. Reclamantul a achiziționat biletul de avion pe cale electronică, prin intermediul unei agenții intermediare , de la compania aeriană Malev Hungarian Airline, pârâta American Airlines fiind operatorul de transport aerian.

Instanța a apreciat că raportul de drept internațional procesual privat dedus judecății nu este de competența jurisdicției române.

Astfel, în speță nu se regăsește niciuna dintre situațiile reglementate la art.1066-1070 Cpc, în condițiile în care pârâta este o societate înregistrată în SUA, cu sediul în SUA, reclamantul este cetățean român, locul de decolare a zborului este în SUA, iar locul de aterizare în Ungaria. Regula cu caracter general în materia competenței internaționale a instanțelor române stabilește că determinarea competenței se realizează în raport de domiciliul sau sediul pârâtului. Totodată, prima instanță a apreciat că simpla împrejurare că reclamantul este cetățean român nu este de natură a atrage competența instanțelor române. Mai mult, din cuprinsul înscrisurilor de la dosar rezultă că reclamantul are reședința în SUA și deci posibilitate de a introduce o cerere de chemare în judecată în străinătate.

Instanța de fond a apreciat că nu sunt aplicabile în cauză nici prev.art.1080 pct.3 din Cpc, privind protecția consumatorilor, deoarece compania de transport aerian nu a primit nici o comandă în România, iar serviciile de transport aerian nu au fost precedate în România de nici o ofertă sau vreo campanie de publicitate din partea pârâtei.

În privința susținerilor reclamantului privind aplicabilitatea Regulamentului (CE) 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, prima instanță a constatat, în ceea ce privește soluționarea excepției de necompetență, și nu fondul cauzei, că regulamentul invocat nu cuprinde dispoziții cu caracter procedural sau norme de trimitere pentru stabilirea instanței competente.

Totodată, chiar dacă instanța ar lua în considerare susținerile pârâtei privind reprogramarea (întârzierea) zborului și aplicabilitatea în cauză a prevederilor Convenției pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internațional, adoptată la Montreal la 28 mai 1999, s-a reținut că, potrivit prev.art.33 alin.1 din Convenție, „Acțiunea în responsabilitate trebuie să fie introdusă, la cererea reclamantului, pe teritoriul unuia dintre statele părți, fie înaintea tribunalului de la domiciliul transportatorului sau de la locul sediului său principal de afaceri sau de la locul sediului său de afaceri unde a fost încheiat contractul, fie înaintea tribunalului de la locul de destinație.” În ipoteza în care există doi transportatori aerieni, art.46 din aceeași convenție prevede că „Orice acțiune în responsabilitate, prevăzută la articolul 45, trebuie să fie introdusă, la alegerea reclamantului, pe teritoriul unuia dintre statele părți, fie în fața unui tribunal unde poate fi introdusă o acțiune împotriva transportatorului contractual, în conformitate cu prevederile articolului 33, fie în fața tribunalului care are jurisdicție asupra locului unde se găsește domiciliul sau sediul principal de afaceri al transportatorului de fapt.”.

Față de cele de mai sus, raportat la prev. art. 1071 alin.1 Cpc, instanța de fond a admis excepția necompetenței internaționale a instanțelor române, cu consecința respingerii acțiunii formulată de reclamantul L.I, în contradictoriu cu pârâta American Airlines Inc, ca nefiind de competența jurisdicției române.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prev. de lege, recurentul L. I., solicitând instanței de control judiciar anularea hotărârii atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare la prima instanță.

În motivarea căii de atac, se arată că instanța de fond, în mod abuziv, a respins cererea de chemare în judecată, invocând necompetența internațională a instanțelor românești și, prin aceasta, încălcându-i recurentului drepturile constituționale prev. de art. 16, art. 17, art. 21 alin. 1 și 2 rap. la art. 124 alin. 1 din Constituție, fiindu-i interzis accesul la justiție.

Mai arată recurentul că, în conformitate cu prev. art. 1 rap. la art. 3 alin. 1 NCPC, instanța de fond avea obligația să judece acest dosar, întrucât reclamantul este cetățean român, cetățean UE, România fiind membru UE și obligându-se să aplice în întregime legislația UE și a Parlamentului European.

În continuare, recurentul invocă prev. art. 4, art. 1081 NCPC, art. 19 și art. 16 din Regulamentul 261/2004 al P.E.U., art. 1080 pct. 3 NCPC.

Prin întâmpinarea formulată și depusă la dosarul cauzei la data de 13.05.2016, intimata American Airlines Inc a solicitat respingerea căii de atac, cu consecința menținerii hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării se arată că, între cele două părți, nu există un raport contractual, iar reclamantul și pârâtul nu au încheiat în prealabil vreo convenție pentru determinarea legislației și jurisdicției competente să soluționeze eventualele dispute.

De asemenea, locul „executării contractului”, respectiv locul de decolare și aterizare a zborului 158 nu erau situate în România, ci în SUA (decolarea), respectiv Ungaria (aterizarea).

În opinia intimatei, simplul fapt că reclamantul a apelat la o agenție de rezervare a biletelor din România, care are doar rolul unui intermediar, nu atrage în mod automat competența instanțelor române. Un astfel de serviciu putea fi efectuat prin Internet, de oriunde din lume, fără, însă, să genereze consecințe din perspectiva raportului juridic dintre transportatorul aerian și pasager.

Între agenția de bilete și transportatorul aerian nu există un raport juridic, prima apelând la societatea Malev Hungarian Airlines pentru achiziționarea biletelor de călătorie.

Malev Hungarian Airlines a suspendat toate cursele începând cu data de 3 februarie 2012, iar compania a intrat în faliment, termenul limită pentru formularea cererilor pentru despăgubirea pasagerilor fiind data de 31 martie 2012, potrivit Decretului guvernamental nr. 5/2012.

În măsura în care instanța ar reține cauza spre soluționare, intimata invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere faptul că nu a încheiat un contract de transport cu recurentul.

De asemenea, intimata invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că reclamantul a luat cunoștință despre modificarea orarului zborului 158 la data de 15 februarie 2012, dar a formulat o cerere de chemare în judecată pentru despăgubiri doar în data de 22 aprilie 2015.

Mai mult, potrivit art. 35 din Convenția de la Montreal din 28 mai 1999, termenul general de prescripție pentru solicitarea unor despăgubiri este de 2 ani în raporturile de transport aerian.

Pe fond, intimata menționează prev. art. 5 alin. 1 lit. c din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004, act normativ invocat de către reclamant și arată că acesta a fost anunțat despre modificarea programului de zbor încă din 15 februarie 2012, dar nu a fost de acord cu niciuna dintre soluțiile alternative de zbor oferite.

La termenul de judecată din data de 05.09.2016, instanța, în temeiul prevederilor art. 132 alin. 4 NCPC, a recalificat apelul declarat în cauză în recurs și a procedat la judecarea dosarului în complet de recurs.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul reține următoarele:

Recurentul solicită anularea sentinței civile nr. 11.191/2015, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 26.11.2015, în dosarul nr. 7804/211/2015, invocând incidenta în cauză a prevederilor art. 1080 pct. 3, 1081 alin. 1 pct. 2 și 4 NCPC, coroborate cu art. 2, 16 și 19 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004, care, în opinia recurentului ar atrage competența instanței române în soluționarea litigiului.

Tribunalul va respinge ca nefondat recursul, în considerarea argumentelor expuse în continuare.

Sub un prim aspect, instanța de control reține că recurentul a cumpărat un bilet de avion pe ruta Budapesta – New York și retur de la compania aeriană Malev Hungarian Airlines, utilizând serviciile agenției de turism din România…., intimata American Airlines fiind operatorul de transport aerian menționat în bilet.

Sediul intimatei, companie de transport aerian americană, este în Texas, Statele Unite ale Americii, aeroportul de decolare în cazul cursei anulate la care se referă recurentul este situat tot în SUA, iar aeroportul de aterizare se află pe teritoriul Ungariei.

Prin urmare, niciuna din situațiile reglementate de art. 1066-1070 C.pr.civ. nu este aplicabilă în cauză pentru a atrage competența internațională a instanței române în soluționarea litigiului, astfel cum s-a reținut în mod judicios în hotărârea atacată.

Potrivit art. 1080 pct. 3 NCPC, instanțele române sunt exclusiv competente să judece litigii cu elemente de extraneitate referitoare la „contracte încheiate cu consumatori având domiciliul sau reședința obișnuită în România, pentru prestații de consum curent destinate uzului personal sau familial al consumatorului și fără legătură cu activitatea profesională sau comercială a acestuia, dacă:

    a) furnizorul a primit comanda în România;

   b) încheierea contractului a fost precedată în România de o ofertă sau o publicitate și consumatorul a îndeplinit actele necesare încheierii contractului”.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de control judiciar reține că niciuna din ipotezele vizate de norma citată nu este incidentă în cauză, respectiv intimata American Airlines Inc nu a primit în România nicio comandă din partea recurentului și nici nu a făcut vreo ofertă sau publicitate în România anterior încheierii unui contract cu recurentul.

În realitate, acesta a achiziționat biletul de la compania aeriană maghiară Malev Hungarian A_______, utilizând serviciile unei agenții de turism din România.

În sprijinul acestei concluzii este și faptul că intimata nu a încasat nicio sumă de bani de la recurent, prețul biletului fiind achitat de acesta companiei maghiare de transport aerian Malev Hungarian Airlines, prin intermediul agenției de turism.

Potrivit art. 1081 alin. 1 pct. 2 și 4 NCPC, instanțele judecătorești române sunt competente să judece și litigiile în care:

  „2. locul unde a luat naștere sau trebuia executată, fie și numai în parte, o obligație contractuală se află în România; […]

    4. stația feroviară sau rutieră ori portul sau aeroportul de îmbarcare/încărcare sau debarcare/descărcare a pasagerilor sau mărfii transportate se află în România”.

În speță, aeroportul de pe care a plecat și pe care trebuia să se întoarcă recurentul este în Ungaria, astfel încât, față de prevederile exprese ale punctului 4, nu pot fi primite alegațiile recurentului conform cărora apartenența României la Uniunea Europeană, ar atrage competența instanțelor române în cazul oricărui aeroport de îmbarcare sau debarcare a pasagerilor situat pe teritoriul uniunii.

În ceea ce privește locul în care a luat naștere obligația, așa cum s-a arătat mai sus, tribunalul apreciază că obligația operatorului de transport cu sediul în SUA nu s-a născut în România, de vreme ce achiziționarea biletului de transport s-a făcut de la compania aeriană Malev Hungarian Airlines.

De asemenea, având în vedere faptul că recurentul urma să călătorească de la Budapesta la New York și retur, nu s-ar putea susține că o parte a obligației trebuia executată pe teritoriul României.

Prin urmare, prevederile art. 1081 alin. 1 pct. 2 și 4 NCPC nu sunt incidente în prezentul litigiu.

Mai mult, potrivit regulilor de competență stabilite de art. 33 pct. 1 din Convenția pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internațional, încheiată la Montreal, la 28.05.1999, aplicabilă în cauză, „Acțiunea în responsabilitate trebuie să fie introdusă, la cererea reclamantului, pe teritoriul unuia dintre statele părți, fie înaintea tribunalului de la domiciliul transportatorului sau de la locul sediului său principal de afaceri sau de la locul sediului său de afaceri unde a fost încheiat contractul, fie înaintea tribunalului de la locul de destinație”.

În ipoteza existenței unui transportator contractual și a unui transportator de fapt, art. 46 din aceeași convenție statuează că acțiunea „trebuie să fie introdusă, la alegerea reclamantului, pe teritoriul unuia dintre statele părți, fie în fața unui tribunal unde poate fi introdusă o acțiune împotriva transportatorului contractual, în conformitate cu prevederile articolului 33, fie în fața tribunalului care are jurisdicție asupra locului unde se găsește domiciliul sau sediul principal de afaceri al transportatorului de fapt”.

Ori, în speță, sediul niciunuia dintre transportatori nu se află în România, iar locul de destinație este, contrar susținerilor recurentului, Budapesta, Ungaria și nu România, destinația fiind înscrisă pe biletul de care se prevalează acesta.

În considerarea aspectelor de fapt și de drept expuse mai sus, tribunalul, constatând că prima instanță a admis în mod corect excepția necompetenței internaționale a instanțelor române și a respins ca atare acțiunea reclamantului, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul L. I. împotriva sentinței civile nr. 11191/2015 pronunțate la data de 26 noiembrie 2015, în dosarul nr. 7804/211/2015 de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o va menține în întregime.

 

Comments

comentarii