Alege Decanul Baroului Cluj 2018: Prezentarea candidatului Mircea Pop

Decanul în funcție, Mircea Pop, a început activitatea de avocat în anul 1992. De la definitivarea în profesie, în noiembrie 1994, și până în prezent, a practicat în domeniile dreptului comercial, insolvenței, civil și contencios administrativ.

”Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că pasiunea pe care am simțit-o și o simt pentru profesia de avocat este cea care a făcut ca viața mea de după absolvirea facultății să se identifice cu aceasta.

Modul cum am reușit să mă construiesc pe mine însumi și să-mi construiesc viața personală se datorează în mare măsură profesiei de avocat. De aceea am crezut că trebuie să dau înapoi profesiei ceva din experiența mea, și până la urmă, din viața mea. Și astfel m-am implicat în viața organizațională a Baroului Cluj.

Am crezut și cred că respectul este cel care trebuie să-ți deschidă ușa în fiecare zi, că unitatea noastră ca și corp profesional este cea care poate să aducă ceva mai bun tuturor, că diversitatea ideilor și a opiniilor sunt cele care pot naște un drum profitabil tuturor avocaților, că valoarea și realizările personale ale avocaților trebuie arătate și prețuite, că ajutorul dat avocaților aflați în nevoie, nu neapărat materială, trebuie dat necondiționat.
Responsabilitatea pe care mi-ați încredințat-o atunci când m-ați ales să fiu decanul vostru am purtat-o cu onoarea și cu mândria de a vă reprezenta!”, a scris Mircea Pop în prezentarea de pe site-ul Baroului Cluj.

Descarcă prezentarea completă AICI

Votați în sondajul Clujust.ro:

Sondaj: Cine vreți să fie decanul Baroului Cluj în următorii 4 ani?

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns