fbpx

Aeroportul Cluj desființează în instanță avantajele ilegale primite de Aeroportul din Mureș

Aeroportul International Avram Iancu. a câştigat în anul 2014 două procese importante impotriva Aeroportului Transilvania Târgu Mureş, prin care s-au anulat două hotărâri ale Consiliului Județean Mureș din 2011 și 2013. Instanța a considerat că CJ Mureș finanțează ilegal aeroportul.

Prin sentința civilă nr. 3613/2014 a Tribunalului Cluj s-a anulat HCJ Mureş nr. 47/2013 privind aprobarea contractării şi garantării unei finanţări rambursabile în valoare de 89.000.000 lei pentru amenajarea accesului şi a parcării Aeroportului Transilvania Târgu Mureş.

”Se confirmă justeţea acţiunilor noastre prin care am sesizat acordarea unui ajutor de stat pentru parcarea auto a Aeroportului Târgu Mureş, parcare care generează venituri din activităţi non-aviatice şi care nu poate fi finanţată în mod legal de la bugetul judeţului Mureş. Concluzia instanţei a fost că finanţarea acestei investiţii din bani publici constituie ajutor de stat şi generează în mod direct un avantaj economic pentru Aeroportul Transilvania Târgu Mureş în raport cu orice alt operator de pe piaţa deschisă concurenţei, inclusiv faţă de Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj”, a precizat conducerea Aeroportului clujean. 

Prin sentința civilă nr. 4873/2014 a Tribunalului Cluj s-a dispus anularea Hotărârii CJ Mureş nr. 107/ 2011 cu privire la încredinţarea serviciului de interes economic general Regiei Autonome Aeroportul Transilvania Târgu Mureş.

Instanţa a hotărât că susţinerea compensării serviciilor de handling la sol, de la bugetul Judeţului Mureş, crează un avantaj economic pentru Aeroportul Transilvania Târgu Mureş şi distorsionează competiţia în raport cu oricare alt operator de pe piaţa deschisă concurenţei/ Sentința poate fi atacată cu recurs.

”Acest fapt care confirmă încă o dată că am avut dreptate şi că finanţarea serviciului de interes economic general pentru serviciile de deservire la sol (handling la sol) a aeronavelor de la Aeroportul Târgu Mureş nu respectă prevederile legale de finanţare naţionale şi europene. Toate acţiunile Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj au fost promovate pentru protejarea intereselor comerciale şi economice ale Aeroportului Cluj şi ale judeţului Cluj şi pentru stoparea practicilor ilegale de finanţare a activităţilor comerciale şi de supracompensare a serviciului de interes economic general încredinţat aeroportului Târgu Mureş care distorsionează competiţia, crează un avantaj economic nelegal pentru Aeroportul Târgu Mureş şi care reprezintă în fapt acordarea unui ajutor de stat de la bugetul judeţului Mureş”,  a transmis conducerea Aeroportului Avram Iancu. 

Comments

comentarii

Multiple viaducte și lucrări complexe pe secțiunea Nădășelu-Mihăiești de pe Autostrada Transilvania. Termenul de realizare pentru segmentul de 30 de km a fost extins.... Citește mai mult
Peste 40.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi şi 370.000 au fost răniţi în războiul declanșat de Rusia în urmă cu aproape trei ani.... Citește mai mult

Lasă un răspuns