Acasă » ȘTIRI » Acțiune a poliției cu efective mărite pe strada Piezișă din complexul studențesc Hasdeu

Acțiune a poliției cu efective mărite pe strada Piezișă din complexul studențesc Hasdeu

Poliția Cluj a desfășurat o acțiune cu efective mărite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada Piezișă din complexul studențesc Hasdeu.

”În noaptea de 23/24 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au organizat o acţiune cu efective mărite care s-a derulat în zona străzii Piezişă.

Acţiunea a avut drept scop menţinerea ordinii şi liniştii publice, descurajarea comiterii de fapte antisociale, depistarea persoanelor care comit infracţiuni sau contravenţii.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar, poliţişti din cadrul secţiilor 4 şi 6, precum şi poliţişti din cadrul Biroului Rutier.

De asemenea, în acţiune au fost angrenaţi jandarmi din Grupării de Jandarmi Mobile Ştefan Cicio-Pop  şi poliţişti locali.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate circa 30 de sancţiuni contravenţionale, fiind identificate abateri de la regimul circulaţiei pe drumurile publice, de la prevederile Legii 61/1991 privind ordinea şi linişte publică, de la reglementările privind activităţile comerciale etc.

Au fost legitimate aproximativ 100 de persoane şi au fost controlate 60 de autovehicule.

Poliţiştii vor continua acţiunile pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică.”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Un tânăr a refuzat să sufle în fiolă

În jurul orei 03.15, un șofer  de 25 de ani, din localitatea Strâmtura, judeţul Suceava, a refuzat să sufle în fiolă când a fost oprit de polițiștii rutieri pe strada Bogdan Petriceicu Hasdeu din complexul studențesc.

”La controlul efectuat de poliţişti, bărbatul emana halenă alcoolică, dar a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest sau recoltării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina