fbpx

Vitezomani surprinși de radar în week-end pe Autostrada A3 Turda-Borș

În perioada 9-11 august, polițiștii din cadrul Biroului de Politia Autostrada A3 Turda-Bors au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră pe tronsoanele din județele Cluj și Mureș.

”Scopul principal urmărit a fost acela de a preveni și combate evenimentele negative care pot surveni din cazua nerespectării regimului legal de viteză.

Astfel, în urma abaterilor constatate, în intervalul menționat, polițiștii au aplicat 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 55.000 de lei, dintre care 76 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Totodată, s-a acordat o atenție deosebită depistării persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice la volan, context în care au fost efectuate 119 testări cu aparatele etilotest.

Au fost reținute 20 de permise de conducere, dintre care 19 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar unul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.”, a tranmis IPJ Cluj.

Exemple semnificative:

”La data de 9 august a.c., în jurul orei 9.55, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa pe tronsonul Câmpia Turzii – Nădășelu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind astfel condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologce.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce vehicule pe o perioadă de 90 de zile.

Ulterior, polițiștii au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.300 de lei, un tânăr, de 21 de ani, din județul Harghita, întrucât acesta a fost surprins și înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 220 km/h pe sectorul Câmpia Turzii – Nădășelu, iar ca măsură complementară au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.”

Comments

comentarii

Nerecomandat celor cu frică de înălțime. Clujenii pot urca toată luna octombrie în turnul Bisericii „Sfântul Mihail” din Piața Unirii.... Citește mai mult
La un an de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, Israelul marchează această zi sumbră prin comemorări, în timp ce operațiunile militare din Gaza se intensifică.... Citește mai mult

Lasă un răspuns