fbpx

Vecini stupefiați de cheful de pensionare al unui polițist din Cluj, cu muzică la maxim în vremea coronavirus VIDEO

Muzică la maxim și dedicații pentru ”domnul comandant Gelu, cel mai tânăr pensionar” au răsunat, astăzi, în zona lacului din Chinteni, unde Primăria din localitate a concesionat sute de parcele de teren pentru construcții. La cabana ridicată pe un astfel de teren a fost mare chef, spre dezamăgirea și stupefacția vecinilor: ”La știri, convoaie mortuare armate, în vecini, muzica la maxim și petrecăreți”. Un copil de zece ani, care nu a putut să doarmă de gălăgie, a scris pe o foaie ”Rușine!” pentru petrecăreți.

Pe grupul de WhatsApp al locuitorilor din zonă, mesajele despre chef au curs din plin. Clujust vă prezintă câteva reprezentative:

”Dragi prieteni, sunt atât de întristată…. Aici în vecini SE SARBATORESTE! Da, ați citit bine. Este o aniversare cred, judecând după dedicațiile muzicale. La știri, convoaie mortuare armate, în vecini, muzica la maxim și petrecăreți. Profund, profund întristată.”

Mai jos puteți auzi muzica de la chef, înregistrată de la o casă aflată la o distanță apreciabilă.

Problema vecinilor nu a fost neapărat muzica, ci momentul ales pentru petrecere cu invitați.

”Mama ce tare e…. lumea mai si doarme… eu imi culc copiii la ora asta. Apreciez doar daca vor sa ne ajute sa ne relaxam, asa, distantati fiind… dar mai pe seara, cand se scoala copiii. Daca e petrecere cu invitati… doamne, ce inconstienta!”

”Acum a început vocal-instrumental. Ai mei copilași din păcate nu au cum să doarmă. Nu e prima oară când aici se fac așa chefuri, dar în acest context, este inadmisibil. Sunt două mașini venite (doua vad eu, dar o mai fi pe cealaltă parte…)”

”Au zis ca daca tot ‘e belea cu statu’ acasa ‘hai sa o facem lata acum!!!”

”Mă tot întreb, daca acest tip de caractere nu au teama de nimic, de ce nu dau o mână de ajutor celor din linia întâi? Câți medici și alte cadre medicale s-ar bucura macar de un strop de odihna…. și nu numai ei. Sunt voluntari care ajuta la dezinfecții, și la cate sunt de făcut chiar de acum. Ce sa mai spunem de cate vor fi de făcut in perioada următoare….”

”Cred că pot înțelege recunoștința, aprecierea cu ocazia aniversării cuiva. Dar acum nu era momentul potrivit pentru acest tip de întrunire. Se puteau găsi alte variante. Oameni nevinovați mor…. alții se zbat. Mâine as putea fi eu! Sau copilul meu. Sau bunica mea. Chiar nu putem sa ascultăm legile date spre binele nostru?”

{“source_sid”:”41E6DD9C-B38D-42DE-9109-6EAFFC52D5D0_1584731728247″,”subsource”:”done_button”,”uid”:”41E6DD9C-B38D-42DE-9109-6EAFFC52D5D0_1584731728136″,”source”:”other”,”origin”:”gallery”}

Oamenii au chemai poliția, dar degeaba.

”Am vorbit cu agenții și spuneau că tot ce pot să facă este să-i roage să de-a mai încet muzica…. Pt că nu sunt 100 de persoane.
Gata. A plecat poliția. Iar muzica e din nou in boxe.”, a spus un locuitor din zonă.”

Un altul a văzut un bărbat beat care a urcat la volan.

”Tocmai a plecat o persoana în stare avansată de ebrietate. Abia se ținea de ușa mașinii. Era să intre în mașină noastră. Continui să mă minunez.”

Oamenii din zonă ne-au spus că organizatorul chefului este Gelu Marginean, polițist de la Serviciul de Permise Auto și Înmatriculări Cluj. De atlfel, s-au auzit dedicații pe manele ”pentru domnul comandant Gelu, cel mai tânăr pensionar!”

În declarația de avere a polițistului apare terenul concesionat, dar este ascunsă localitatea, spre deosebire de celălalt teren deținut în Cluj-Napoca.

Comments

comentarii

Un număr de 25.292 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele trei luni din 2024. Clujul se află în topul judeţelor cu cele mai multe firme închise.... Citește mai mult
Mesajul de condoleanțe al președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe... Citește mai mult

Lasă un răspuns