Un student din anul III de la Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj s-a aruncat de la etajul 3 al blocului în care locuia și este în stare gravă la spital.
Echipajele de pompieri- ambulanță și polițiștii au fost solicitați miercuri seara să intervină la un incident ce a avut loc pe strada Dealul Rozelor din Dej, unde un tânăr a căzut de la etajul unui bloc.
Potrivit Someșeanul.ro, alerta s-a dat în jurul orei 19,21, la fața locului intervenind de urgență o ambulanță dar și un echipaj ISU. Aceștia l-au găsit pe tânărul de aproximativ 22 de ani întins pe spațiul verde din jurul blocului, după ce primit îngrijirile medicale de urgență victima fiind preluată și transportată de echipajul medical la Spitalul Municipal Dej.
Conform vecinilor, tânărul s-ar fi aruncat de la etajul 3 al blocului în care locuia, iar în cădere, se pare că ar fi lovit o antenă parabolică atașată de fațada blocului, fapt ce i-ar fi atenuat căderea.
Potrivit surselor Clujust, este un student de top al facultății de drept, având note extrem de bune, la finalul semestrului anterior fiind în primii trei în ordinea mediilor din anul III de studiu. Studentul era acum în plină sesiune. Nu se cunoaste ce l-a determinat să recurgă la acest gest, dar unii vorbesc tocmai despre presiunea examenelor.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

