Un pseudo-jurnalist agasează și aleargă oameni veniți la Tribunalul Cluj pentru procese ce țin de viața privată

Pseudo-jurnalistul Mihai Bacalu, pe numele real Mihael Corneliu Bacalu, zis Fecalu, dat afară de la mai multe publicații și care are acum un site citit de 20 de oameni pe zi, agasează de ani buni oameni fără funcții publice pe holurile Tribunalului Cluj, unii judecându-se în litigii civile ce țin de viața privată.

Un exemplu elocvent este cazul unui om de afaceri și a soției acestuia, care au făcut ”greșeala” să divorțeze în instanță. Precizăm că nici afaceristul și nici soția lui nu au avut vreodată funcție publică și au fost toată viața discreți. Acest Bacalu a postat pe YouTube nu mai puțin de cinci filmări în care încearcă să-i filmeze și să scoată o declarație de la ei. Cea mai brutală filmare este cea de mai jos în care ”șacalul” îl aleargă pe om prin Tribunal și apoi pe trotuar, culmea trecând pe lângă un echipaj de poliție.

Nesimțirea lui Bacalu a enervat-o atât de tare pe avocata Gidro Stanca, fostă decană a Baroului, care îl reprezenta pe omul de afaceri, încât se aude pe un video (jos, secunda 14) cum spune că ”eu îi pun piedică” cu referire hăituitor.

 

Deși practică treaba asta de ani buni, el ajungând la venerabila vârstă de 60 de ani (degeaba) și lumea zice ”dă-i pace că e nebun”, credem că trebuie stopat acest personaj. Așa că toți cei care ați fost agasați scrieți-ne pe office@clujust.ro și vom porni un proces comun împotriva lui.

NU, NU este presă sau jurnalism ce face acest individ, care scormonește în viața privată a oamenilor ca un gunoier! Si nu, Bacalu nu are nici studii de jurnalism, nici de drept, ci muzicale si de inginerie, asa cum singur spune intr-o prezentare pe youtube.

Același personaj face de râs breasla jurnaliștilor la toate conferințele de presă la care participă cu întrebările interminabile și stupide pe care le pune. A fost singurul participant la o conferință de presă care a reușit să o enerveze pe fosta șefă a Curții de Apel Cluj, Denisa Băldean, cunoscută pentru calmul ei.

Ultimul exemplu este de la conferința internațională Aviation Event, unde l-a întrebat pe directorul Aeroportului Herson din Ucraina, ajuns la Cluj cu greu din război, despre turismul din acest an de la Odesa !!! Directorul numai că nu s-a crucit și a dat un răspuns elegant în care a spus că nu crede ca ne putem imagina de înseamnă un război și ce este acum în Ucraina, așa că nu se pune problema de turism.

Poate vă întrebați cine îi susține activitatea. Pentru că știe să fie o slugă bună, a primit finanțare după ce și-a făcut siteul cu nume penibil de la Metz (NTT Data), iar apoi l-a denigrat pe jurnalistul Liviu Alexa, cu care Metz era în conflict deschis. A fost singurul care a răspuns la chemarea publică dintr-o conferință de presă a lui Metz de a a-l linșa pe Alexa. Și au urmat mai multe articole.

Sluga cu publicatie cvasi-inexistenta mai incaseaza bani frumosi de la o regie de stat dupa ce a scris n articole negative despre directorul respectivei regii.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns