Un automotor TFC de peste 1 milion de euro circulă pe ruta metropolitană Cluj-Napoca – Aghireș

Societățile Remarul 16 Februarie și Transferoviar Călători au inaugurat, în prezența primarului Emil Boc, nou automotor TFC, în valoare de peste 1 milion de euro, care va circula de la ora 8,50 pe ruta din zona metropolitană, Cluj-Napoca – Aghireș. 

Transferoviar Călători (TFC) și Remarul 16 Februarie au inaugurat, ieri, într-un eveniment care a avut loc în gara orașului și la care a participat primarul Emil Boc, noul automotor care va circula pe ruta metropolitană Cluj-Napoca – Aghireș.

„Noi, echipa Transferoviar, avem misiunea să asigurăm mobilitatea călătorilor într-un mod confortabil și în condiții de siguranță, iar trenul automotor reflectă compania noastră și ceea ce vrem să facem. Trenurile sunt prevăzute cu aer condiționat, wi-fi, toalete ecologice și sunt echipate cu camere de supraveghere. Acest automotor, de tip Bombardier Talent, este o premieră în România. Iar astfel de automotoare rulează doar în Austria, Norvegia, Germania și Canada”, au transmis reprezentanții TFC.

Viteza este de 100-120 km/h, iar trenul dispune de 120 de locuri pentru călători. Primele garnituri vor circula între Cluj și Aghireș, pe o distanță de 28 de km. TFC pune zilnic la dispoziție șase curse pe fiecare sens: cele care au trei opriri fac 29 de minute, iar cele care au 9 opriri fac 41 de minute. Aceste trenuri vor circula și între București – Otopeni, din aprilie 2022. Majoritatea trenurilor sunt din 2004 și 2001.

Momentan sunt disponibile 15 automotoare de acest tip, iar ulterior vor mai fi achiziționate și altele.

„O mare parte din aceste trenuri vor rula în zona metropolitană a Clujului, precum și în zona metropolitană București. Inclusiv pe trasee precum București – Aeroport, Ploiești – București, dar și București – Brașov, din martie 2022. Automotoarele au fost achiziționate din Germania. Prețul unui asemenea automotor este de peste un milion de euro”, a declarat Călin Mitică, patronul Transferoviar Grup, din care fac parte TFC și Remarul 16 Februarie.

Emil Boc a apreciat această investiție, a declarat că este mulțumit de calitatea automotoarelor și a spus că investiția reprezintă un prim pas pentru implementarea viitorului proiect al trenului metropolitan.

„Salut această investiție privată, care reprezintă primul pas în realizarea trenului metropolitan! Putem spune că, de astăzi, un mic pas în realizarea acestui proiect major pentru comunitatea noastră se realizează.  Felicit Transferoviar pentru această inițiativă! E bine că privatul vine și deschide această linie primul. Va fi și un test!

Îi felicit și pe toți cei care au făcut această investiție posibilă, întrucât reprezintă un efort comun, o investiție privată în colaborare cu statul român”, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, prezent la inaugurarea noului tren TFC.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns