Tribunalul Cluj a pronunțat o pedeapsă record pentru trafic cu etnobotanice: 5 ani cu executare! Inculpatul are și un rest de 683 de zile

Tribunalul Cluj a pronunțat o pedeapsă record pentru trafic cu etnobotanice: 5 ani cu executare! Cel condamnat, zis Baghera, supranumit ”lordul drogurilor din Turda”, era liberat condiționat cu un rest de 683 de zile, care se adaugă la pedeapsa actuală. Inculpatul este în arest preventiv din septembrie 2018. În același dosar au mai fost condamnați patru inculpați, între care iubita minoră a boss-ului și mama fetei, care vindeau când el nu era acasă. Sentința poate fi atacată cu apel.

Judecătorul Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj a pronunțat, astăzi, sentința cu privire la Sorin Sergiu Scrob, zis Baghera, și la iubita lui Naomi J. Ceilalți trei inculpați, Răzvan Radu, zis Uscatu, Ioan Cătălin Petruț și Aureliana Anca Hirișcău au fost condamnați în aprilie, căci aceștia au recunoscut acuzațiile și s-a disjuns un dosar cu ei.

Inculpatul condamnat la 5 ani închisoare a fost acuzat de peste o mie de acte de vânzare de etnobotanice. Acesta vindea cu precădere în zona Turda-Câmpia Turzii, iar ceilalți doi bărbați vindeau în Cluj-Napoca.

Soluția pe scurt:

I. In baza art. 396 alin. (2) C.pr.pen condamna pe inculpatul Scrob Sorin Sergiu, pentru savarșirea in forma continuată și impreuna cu un minor a infracțiunii de efectuare fara autorizatie prealabila de operațiuni cu produse stiind ca acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (1049 acte materiale) prevazuta de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) și reținerea art. 77 lit. d) din Codul penal, la pedeapsa principala de cinci ani inchisoare, in regim de detenție si la pedeapsa complementara de cinci ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) din Codul penal constand in a nu comunica cu numiții Petruț Ioan Cătălin, Radu Răzvan, Hirișcău Aureliana Anca.

Constata ca prezenta infracțiune a fost comisa in stare de recidiva postcondamnatorie in raport cu pedeapsa de 4 ani și 6 luni inchisoare aplicata pentru comiterea infracțiunilor de furt și talharie prin s.p. nr. 172/2014 a Judecatoriei Turda din executarea careia a fost liberat condiționat cu un rest neexecutat de 683 de zile de inchisoare, astfel ca potrivit art. 588 C.proc.pen. rap. la art. 104 alin. 2 din Codul penal revoca liberarea condiționata, dispune executarea restului de pedeapsa care se adauga la pedeapsa principala dispusa prin prezenta, astfel ca in final inculpatul Scrob Sorin va executa pedeapsa principala de 5 ani și 683 de zile inchisoare in regim de detenție si pedeapsa complementara de cinci ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) din Codul penal constand in a nu comunica cu numiții P. I. C., R.R., H. A.A. și a nu se apropia de aceștia.

Conform art. 65 alin. (1) din Codul penal interzice ca pedeapsa accesorie dreptul de a comunica cu numiții P. I. C., R. R., H. A. A.

In temeiul art. 72 alin. (1) din Codul penal din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului se deduce durata reținerii și a arestului preventiv incepand cu data de 19.09.2018 și pana la zi.

Potrivit art. 399 alin. (1) C.proc.pen menține masura arestarii preventive dispusa față de inculpat.

(vezi mai jos ce a zis Baghera când a fost arestat)

II. In baza art. 396 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 120 Codul penal aplica inculpatei minore J. Naomi, masura educativa a asistarii zilnice pe o durata de 6 luni sub coordonarea Serviciului de Probațiune Cluj pentru savarsirea in forma continuata și in stare de minoritate a infracțiunii de efectuare fara autorizatie prealabila de operațiuni cu produse stiind ca acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (138 acte materiale) prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) si art. 113 alin. (3) din Codul penal.

In baza art. 121 alin. (1) din Codul penal, impune inculpatei ca pe durata executarii masurii educative sa se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta.

Atrage atentia inculpatei asupra consecintelor prevazute de art. 123 din Codul penal in caz de nerespectare a condițiilor de executare a masurii educative și obligațiilor impuse si ale savarsirii de noi infractiuni in cursul executarii masurii educative.

III. In baza art. 112 alin. (1) lit. b) ?i f) din Cod penal dispune confiscarea speciala de la inculpatul Scrob Sorin Sergiu a doua punguțe din material plastic cu sistem de inchidere zip-lock pe care s-a pus in evidența substanța 5-Fluoro-ADB (proba nr.6).

In baza art. 112 alin. (1) lit. e) din Cod penal dispune confiscarea speciala de la inculpatul Scrob Sorin a sumei de 49.000 lei, iar de la inculpata J. N. a sumei de 3.450 lei.

V. Conform art. 397 raportat la art. 249 C.proc.pen. menține masura sechestrului asigurator in vederea executarii de la inculpatul S. S. S. a masurii confiscarii și plații cheltuielilor judiciare, dispuse prin ordonanța procurorului din data de 09.11.2018 emisa in Dosar nr. 475 D/P/2017 a DIICOT Cluj, pana la concurența sumei de 50.000 lei.

VI. In baza art. 274 C.proc.pen. obliga pe fiecare inculpat condamnat sa plateasca statului suma de cate 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Se va avansa din FMJ onorariul cuvenit avocaților din oficiu in cuantum de cate 750 lei pentru av. M. I. C. și av. D. A.

Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj, cererea urmand a se depune la Tribunalul Cluj, in termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei cu procurorul și inculpații.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 20.06.2019, ora 15:00.”

În dosarul disjuns s-au pronunțat în aprilie următoarele pedepse:

Petruț – doi ani inchisoare pentru savarsirea infracțiunii de efectuare de operatiuni fara autorizatie prealabila cu produse stiind ca acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (54 acte materiale), in regim de detenție

Răzvan Radu – doi ani inchisoare pentru savarșirea infrac?iunii de efectuare de operatiuni fara autorizatie prealabila cu produse stiind ca acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (93 de acte materiale), in regim de detenție

Acesta este in stare de recidiva postcondamnatorie in raport cu pedeapsa de 4 ani inchisoare aplicata pentru comiterea infrac?iunii de talharie prin s.p. nr. 1308/5012 a Judecatoriei Cluj-Napoca din executarea careia a fost liberat condiționat cu un rest neexecutat de 488 de zile de inchisoare, care se adauga la pedeapsa principala dispusa, astfel ca in final inculpatul va executa pedeapsa principala de 3 ani și 123 de zile inchisoare in regim de detenție

Hiriscău – 1 (un) an inchisoare pentru savarșirea infracțiunii de efectuare de operatiuni fara autorizatie prealabila cu produse stiind ca acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, cu suspendarea executarii pedepsei principale sub supraveghere si stabileste un termen de supraveghere de 2 ani,

De asemenea, inculpata a fost obligată la 60 de zile munca neremunerata in folosul comunitații la Primaria Turda sau la Primaria Campia Turzii.

Dosarul disjuns are termen în 25 iunie la Curtea de Apel Cluj.

Comments

comentarii

„U” Cluj reușește o partidă bună pe Cluj Arena, însă Poli Iași egalează în prelungiri printr-un gol controversat.... Citește mai mult
Ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania s-au decuplat oficial de la sistemul electric rusesc și au fost racordate la sistemul electric european. „Este o zi istorică”, spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns